Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență privind achiziția de elicoptere și simulatoare de zbor de către Ministerul Afacerilor Interne, se arată într-un comunicat de presă al administrației prezidențiale, de vineri.
Decretele semnate vineri, 7 decembrie:
– Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2018 privind achiziția centralizată de elicoptere și simulatoare de zbor aparținând Ministerului Afacerilor Interne, pentru gestionarea situațiilor de urgență (PL-x 549/17.10.2018);
– Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2018 privind unele măsuri de asigurare a personalului necesar pregătirii și exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019 (PL-x 519/10.10.2018);
– Decret pentru promulgarea Legii privind măsurile de control al tuberculozei (PL-x 470/17.10.2016).