Apar informații noi în ancheta morții misterioase a doctoriței Ștefania Szabo, director medical al Spitalului din Buzău, care a fost găsită fără suflare în camera de gardă. Primele rezultate ale necropsiei arată că medicul a avut o moarte trasă la indigo cu cea lui Michael Jackson.
În organismul Ștefaniei Szabo s-a găsit Propofol, acea substanță care l-a ucis și pe celebrul artist, în anul 2009, potrivit B1 TV.
Zece angajați ai spitalului au fost audiați de către procurori în cadrul dosarului penal, deschis pentru ucidere din culpă. Totodată, anchetatorii continuă să verifice stocurile de medicamente și imaginile de supraveghere pentru a reconstitui ultimele 24 de ore din viața doctoriței.
Au apărut și primele informații concrete cu privire la traseul unor medicamente. În organismul Stefaniei Szabo s-a găsit Propofol, un anestezic puternic, aceeași substanță care l-a ucis pe Michael Jackson, pe 25 iunie 2009.
În timp ce datele necropsiei confirmă prezența unui anestezic extrem de puternic, unii dintre colegi vorbesc despre un om dedicat și epuizat, care făcea numeroase gărzi și lucra sub presiune continuă.
Apar și declarații șocante în acest dosar, și anume, că unul dintre colegi ar fi luat din farmacia de la Unitatea de primiri urgențe o fiolă de Propofol, fără să o treacă în registru, așa cum cere legea, iar în cele din urmă, fiola ar fi ajuns la Ștefania Szabo.
Se crede că tânăra obișnuia să-l ia pentru a face față gărzilor epuizante. Între timp, trupul neînsuflețit al femeii a fost depus temporar la capela Cimitirului Eroilor din Buzău pentru a oferi apropiaților șansa să-și ia adio de la cea care le-a fost atât medic, cât și colegă sau prietenă. Iar astăzi, Ștefania Szabo urmează să fie condusă pe ultimul drum și înmormântată la București.