Cel mai leneș om din lume, încoronat în China. Cum a reușit să ajungă la acest titlu

Cel mai leneș om din lume, încoronat în China. Cum a reușit să ajungă la acest titlu
Sursa foto: Hepta / Abaca Press / AA/ABACA

Un chinez a primit titlul de „Cel mai leneș om din lume”, după un concurs care s-a desfășutat într-o localitate din China. El a primit un premiu în valoare de 3.000 de yuani, aproximativ 755 de dolari.

Cel mai leneș om din lume este chinez

Un chinez a fost încoronat drept „Cel mai leneș om din lume” în cadrul unui concurs anual, de petrecut timp în pat, care s-a desfășurat în China. Câștigătorul a petrecut timp de 33 de ore într-un pat fără să poată merge la toaletă.

Concursul s-a desfășurat pe 15 noiembrie și a început la ora 10:18, într-un magazin de articole pentru casă din Baotou, în Mongolia Interioară. A fost cea de-a treia ediție a acestei competiții care a reunit la start câteva sute de candidați la titlul de cel mai leneș om din lume, conform The Sun.

Concurenții s-au așezat pe saltelele puse la dispoziție de organizatori și au încercat să-și găsească ocupații care să nu implice părăsirea acestora. Ei au butonat telefoanele, au citit și, când li s-a făcut foame, au comandat mâncare. Acest lucru le-a mai îndulcit „suferința”, s-ar putea spune.

Pe de altă parte, li s-a interzis să meargă la toaletă, fiind nevoiți să găsească soluții pentru a-și satisface nevoile fiziologice. În aceste condiții, o parte dintre concurenți au purtat scutece.

Cel mai leneș om din lume a rezistat peste 24 de ore

Organizatorii nu au stabilit o oră pentru închiderea concursului. Participanții au fost provocați să reziste până când au rămas doar trei. În acest context, marea majoritate a celor care au participat la concursul „Cel mai leneș om din lume” au cedat după mai puțin de 24 de ore.

Doar 54 de persoane au reușit să reziste până la 24 de ore, iar numărul lor a scăzut pe măsură ce orele au continuat să treacă. În cele din urmă, în competiție a mai rămas doar un singur bărbat care a câștigat titlul. Învingătorul a rezistat 33 de ore și 35 de minute, fiind nevoit să cedeze la ora 19:53 a doua zi.

Câștigătorul a primit, pentru performanța pe care a realizat-o un premiu de 3.000 de yuani (755 de dolari).

Noțiunea de „a zăcea în pat” a fost popularizată de Tik Tok și are în vedere actul efectiv de a sta pe un pat fără a face nimic, în afara orelor de somn. Cei care stau pe pat pot face mai multe activități, de îngrijire personală, accesarea dispozitivelor electronice, alimentare cu hrană  etc.

Ce spun experții în somn

Specialiștii din cadrul Sleep Foundation au transmis că afirmat că acest trend poate avea efecte negative asupra stării de sănătate. Lenevirea în pat pentru mai multă vreme, duce la reducerea forței musculare, a sănătății mentale și chiar asupra calității somnului.

„Experții în somn recomandă oamenilor să folosească patul doar pentru a dormi și pentru a face sex. Petrecerea timpului în pat în stare de veghe poate crea o asociere între starea de veghe și faptul de a fi în pat, ceea ce poate contribui la tulburări de somn.”, au explicat experții în somn.

Pentru relaxare, reprezentanții organizației recomandă alte activități relaxante care să ajute la destindere, cum ar fi meditația, petrecerea timpului cu prietenii sau plimbările.