Cele mai lungi ZECE PÂRTII din România au lungimea TOTALĂ de 28 de kilometri: Vezi de ce nu sunt puse în funcțiune!

În România există 183 de pârtii omologate, sau în curs de omologare, cu o lungime totală de 160 de kilometri, potrivit Ziarului Financiar.

În mai puțin de jumătate din aceste stațiuni, nu se schiază din cauza lipsei de zăpadă saua tunurilorde zăpadă: „Pe pârtia Dealul Negru (Vatra Dornei) nu se schiază, nu este suficientă zăpadă pe pârtii şi nu avem tunuri de zăpadă”, a spus Mihai, un reprezentant al companiei Telescaun Negreşti.

Tot domeniul schiabil din țară este cât cel al unei singure stațiuni din Franța sau Austria. Cele mai lungi pârtii din România au o lungime totală de 28 de kilometri împreună.

În topul celor mai lungi pârtii intră Drumul Roşu, Sulinar (Poiana Braşov), Dealul Negru (Vatra Dornei), Drumul de Vară (Sinaia), pârtia Lupului din Poiana Braşov, Carp din Sinaia, pârtia Telegondolă (Voineasa), Cocoşul (Predeal), Sub Teleferic (Poiana Braşov) şi Mogoşa din judeţul Maramureş. Doar 55 de pârtii din ţară au o lungime de peste un kilometru, doar două pârtii au peste trei kilometri lungime şi una singură sare de 4 kilometri lungime, arată datele din baza ANT.

Pentru un weekend de schi în Poiana Brașov, un cuplu trebuie să scoată din buzunar peste 1.000 de lei. Doar ski pass-ul pentru o singură zi costă 145 de lei de persoană.

Tags:
Ultima oră
21:31 - Bolojan: Dacă Guvernul n-ar lucra practic de dimineața până seara și am face ce au generat PSD și AUR, practic România ar pierde o ocazie importantă de a închide PNRR-ul (VIDEO)
21:29 - Mona Lisa va avea un spațiu dedicat la Luvru. Ce modificări pregătesc arhitecții pentru opera de artă
21:28 - Trump joacă la rece dosarul Iranului. Conflictul începe să apese pe prețuri și pe sondaje
21:14 - Mai mulți neafiliați aleși pe listele AUR, SOS, POT și PSD s-au alăturat grupului parlamentar al PNL. Cum explică Bolojan: „Eu nu am încurajat traseismul politic, dar…” (VIDEO)
20:57 - Programul Rabla primește bani în plus în 2026. Ministerul Finanțelor majorează bugetul AFM cu 100 de milioane de lei
20:56 - Cine ar trebui să facă noul guvern? Negoiță (PSD): „Cine a spart geamul trebuie să pună altul în loc, așa dictează bunul simț” / Întrebat despre relația bizară PSD-AUR: „Suntem în zona de ridicol” (VIDEO)
20:50 - ONU avertizează asupra unei posibile crize alimentare globale. Cum poate afecta Strâmtoarea Ormuz prețurile alimentelor
20:37 - Robert Negoiță (PSD) explică de ce i-a luat apărarea lui Bolojan: Eu cred cu tărie că România are nevoie de reforme (VIDEO)
20:24 - România și Polonia își întăresc legătura economică. Mircea Abrudean vorbește despre investiții cu impact real
20:14 - Robert Negoiță (PSD): Eu n-am înțeles prea bine de ce a fost dat jos Bolojan. Cei care au votat moțiunea de cenzură sper că au și un plan acum (VIDEO)