Cernavodă: Cinci persoane au murit după ce mașina în care se aflau a căzut de pe un pod (VIDEO)

Cernavodă: Cinci persoane au murit după ce mașina în care se aflau a căzut de pe un pod (VIDEO)

Accident cumplit la Cernavodă. Cinci persoane au murit după ce au căzut cu maşina de pe un pod.

Autovehiculul de teren a rupt parapetul de protecţie al unui pod şi a ajuns în apele Canalului Dunăre – Marea Neagră. Abia după patru ore, victimele, printre care şi doi copii, au fost scoase de scafandri la suprafaţă. Un alt copil este însă în continuare de negăsit.

Oamenii legii cred că maşina circula cu viteză şi că unul dintre cauciucurile din faţă a explodat. Autoturismul, condus de un bărbat de 44 de ani, a plonjat apoi în apele canalul Dunăre-Marea Neagră. Niciunul din cei șase pasageri n-a mai avut nicio şansă.

După patru ore de muncă, scafandrii au reuşit să scoată victimele din maşină. Aceasta se afla la o adancime de 7 metri.

Victimele, doi bărbaţi, o femeie şi doi copii minori, au fost duse la morgă pentru necropsie, în timp ce un băiat de 9 ani este în continuare dat dispărut.

Cinci persoane au murit după ce mașina în care se aflau a căzut de pe un pod

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Continuă haosul din Georgia după alegerea președintelui. Actuala șefă a statului nu vrea să plece și cere reorganizarea alegerilor
08:22 - Marea problemă pentru România de la intrarea completă în Schengen. Ce s-ar putea întâmpla de la 1 ianuarie
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Un om care respectă legile bunului simț e mult mai agreat de rațiunea divină decât unul care se dă toată ziua cu capul de icoane, apoi își chinuie familia (VIDEO)
23:25 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Suferința este una dintre căile ce i se dau omului pentru a se înțelepți, pentru a se întreba, pentru a învăța ceva (VIDEO)
22:57 - Românii au ajuns să facă ”echipă” ca să cumpere porc de Crăciun. Cât costă un kilogram
22:26 - Rata de abandon universitar este tot mai mare. „Nu sunt informații actualizate, ceea ce se cere pe piața muncii”
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor