Liniile de cale ferată Bucureşti Sud – Olteniţa, Ploieşti – Urziceni şi Cilibia – C.A. Rosetti sunt închise şi au fost anulate peste 100 de trenuri, întârzierile fiind şi de peste 11 ore, potrivit datelor centralizate de CFR Călători la ora 17:00.
Totodată, circulaţia trenurilor este restricţionată pe alte 15 linii – Brăila – Făurei, Brăneşti – Lehliu, Bucureşti – Urziceni, Buzău – Făurei Fir 2, Comarnic – Valea Largă, Dudeşti – Spicu, Făurei – Urziceni, Goleşti – Călineşti, Lehliu – Feteşti, Mărăşeşti – Barboşi, Palas – Valu lui Traian, Piteşti – Piatra Olt, Ploieşti – Rîmnicu Sărat, Rîmnicu Sărat – Adjud şi Urziceni – Făurei.
Din cauza timpului nefavorabile 117 trenuri au fost anulate.
Potrivit situației prezentate de CFR Călători, trenuri cu întârzieri foarte mari mai sunt pe liniile Bucureşti Nord – Salva (680 de minute) şi Sibiu – Bucureşti Nord (245 de minute).