CFR SA a anunțat că viteza de circulaţie a trenurilor se reduce cu 20 – 30 km/h pe anumite secţii secundare de pe regonalele de cale ferată Bucureşti, Craiova, Braşov, Timişoara, Galaţi şi Constanţa, acolo unde temperatura la nivelul șinei ajunge chiar și la 55 de grade Celsius.
„Din evidenţa măsurătorilor efectuate până în acest moment, la nivelul celor 8 regionale de cale ferată, temperaturi ridicate, de 50 – 55 de grade la nivelul şinei, sunt înregistrate pe anumite secţii secundare, de pe raza Regionalelor Bucureşti, Craiova, Braşov, Timişoara, Galaţi şi Constanţa (pe această regională magistrala 800, Bucureşti – Constanţa nu este afectată de limitări de viteză din cauza caniculei)”, a transmis CFR SA.
Reprezentanții companii au mai anunțat că nu se introduce limită de viteză pe raza regionalelor Iaşi şi Cluj.
Date fiind temperaturile ridicate, personalul CFR SA efectuează periodic revizii suplimentare pe reţeaua feroviară, mai ales pe cele șase regiuni. Iar în intervalele orare în care temperatura în şină ajunge la 50 – 55 de grade, pe intervalele de staţii unde situaţia o impune, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală.
„Menţionăm faptul că aceste măsuri respectă normele de siguranţă feroviară, aplicate în astfel de situaţii speciale”, a mai ținut să precizeze compania.