Cine este șeful în Ortodoxie? Vizita Patriarhului Moscovei repune în discuție centrele de putere ale Bisericii Ortodoxe

Vizita patriarhului Chiril al Rusiei aduce în prim planul dezbaterilor publice o chestiune insuficent dezbătută și cunoscută nu doar de societatea românească, ci și de cei direct implicați. Este vorba despre stabilirea precisă a unui centru de putere bine delimitat al Bisericii Ortodoxe.
Când un ortodox este întrebat de un catolic sau un protestant „cine este șeful la voi în ortodoxie?”, ortodoxul nostru, oricât de hârșit sau nu în ale teologiei, ridică neștiutor din umeri.

Spre deosebire de Biserica Romano-Catolică unde lucrurile sunt limpezi, papalitatea reprezentând autoritatea centrală și centralizată, în cazul Ortodoxiei, lucrurile sunt mai complicate, deoarece structura de organizare a Bisericilor ortodoxe este una națională, existând, așadar, atâtea Biserici ortodoxe, câte state cu populație majoritar creștin ortodoxă există (aici se adaugă și Bisericile ortodoxe minoritare din alte țări). Din nefericire, conflictele care există între statele cu populație majoritar creștin ortodoxă se transferă și asupra Bisericilor Ortodoxe corespondente.
Ce se întâmplă zilele acestea la București este tocmai o tentativă de depășire a acestui tip de conflict interorotodox, ținând cont de relațiile tensionate dintre statul român și Federația Rusă.

Chiar dacă s-a batut și se bate monedă în special pe implicațiile politice și geopolitce ale vizitei lui Chiril I la București, Dan Dungaciu observă, cu justețe că scopul principal al vizitei patriarhului Rusiei este unul religios, potrivit articolului său publicat pe larics.ro. Dan Dungaciu se întreabă retoric: „Când sun Ortodoxia, la cine sun?”
Problema spinoasă abordată de Dungaciu este decantarea realului centru de putere al Ortodoxiei și, astfel, se pot contura mai multe axe de putere ale lumii ortodoxe care interferează, cum era și firesc, cu axele de putere ale lumii creștine în general. Iată care sunt acestea, în viziunea lui Dan Dungaciu:

„1. Axa Moscova-Constantinopol. Este axa majoră. Avem aici o confruntare surdă între „telefonul“ Ortodoxiei, adică pentru obţinerea acreditării reprezentării Ortodoxiei de facto (dacă nu de iure). Bătălia dintre Moscova (BORu) şi Constantinopol (Patriarhia Ecumenică) este notorie. Cine vorbeşte, acreditat, în numele Ortodoxiei? Calitatea fără cantitate a Constantinopolului sau cantitatea fără calitate a Moscovei? Prestigiul şi vechimea istorică sau forţa numerică copleşitoare? Pe această axă trebuie să înţelegem şi întâlnirea dintre Papă şi patriarhul Kiril din Havana (2016), dar şi refuzul BORu de a participa la Sinodul de la Creta.

2. Axa Constantinopol-Bucureşti-Moscova. Bucureştiul este şi el pe această axă, cel puţin prin recul. În decembrie 2017, Moscova sărbătoreşte 100 de ani de la restaurarea Patriarhiei Ruse. Eveniment fundamental pentru BORu, dar şi lumea ortodoxă, în general. Patriarhul Ecumenic a primit şi el o invitaţie la eveniment. Se va duce sau nu? După onorarea invitaţiei primite de către BOR şi venirea la Bucureşti a Patriarhului rus, se presupune că şi patriarhul Daniel va onora, cel puţin prin reciprocitate, invitaţia, şi va merge la Moscova în decembrie. Patriarhul Ecumenic este în şah: dacă nu merge, dar merge o Biserică ne-slavă, impozantă şi importantă la nivelul Ortodoxiei, cum este BOR, rămâne izolat. Dacă merge, va participa, alături de alţii, la un eveniment dirijat de către Patriarhia rusă şi în care Moscova va fi, de departe, în prim plan. Iar ruşii i-au boicotat Creta… Grea dilemă. Cert este că destinul Bisericii Ortodoxe Române şi a Patriarhului său este să penduleze, abil, între cele două falange ale Ortodoxiei, cea greacă şi cea slavă. Problema nu este apartenenţa etnică sau identitară, ci faptul c ambele falange au în spate o memorie imperială, reală sau închipuită, de care nu se pot dezbăra. Imperialitatea BORu este evidentă în orice manifestare, aşa cum şi moştenirea Bizanţului sau Megali Idea greacă sunt o pulsiune obsesivă în prea multe dintre demersurile Constantinopolului. E suficient să mergi al Sfântul Munte Athos şi să vezi cum flutură, filetist, aproape, steagul Greciei pe aşezămintele ortodoxe greceşti de acolo…

3. Axa Washington-Roma-Moscova. O axă crucială prin prisma căreia trebuie citită recenta vizită la Moscova a secretarului de stat al Vaticanului, Pietro Parolin, la Moscova (20 şi 24 august 2017). O vizită grea, consistentă, în care, dincolo de pregătirea unei potenţiale vizite a Papei în Rusia s-a desenat, spune presa de la Vatican, inclusiv un triunghi al comunicării Washington-Vatican-Moscova în condiţiile unui dialog politic SUA-Rusia aproape blocat. De urmărit cu interes şi de adăugat, în plus, că şi BOR poate juca pe această axă în perspectiva vizitei papei în România şi care poate fi precursoarea vizitei în Federaţia Rusă.

4. Axa Bucureşti-Moscova. Aspectul geopolitic al relaţiei este evident cel puţin dacă sesizăm că, la Sinodul de la Creta, poziţiile BOR şi BORu au coincis, se pare, cel puţin în chestiunea autocefaliei, problemă grea, complicată, cu profunde semnificaţii ecleziale, dar nu numai, în Ortodoxiei. Probabil că aspectul va fi discutat şi cu ocazia vizitei patriarhului Kiril, căci se referă la documentele Sinodului de la Creta şi, repetăm, vizează direct interesele celor două biserici. Să menţionăm aici numai situaţiile din Ucraina şi R. Moldova.

5. Axa Bucureşti-Chişinău-Moscova. Această axă se referă în primul rând la chestiunea Mitropoliei Basarabiei, cea care a fost făcută, de către unii comentatori, piatra de temelie a vizitei patriarhului Kiril. Nu va fi aşa. La 14 decembrie 1992 a fost reactivată Mitropolia Basarabiei, autonomă, pe stil vechi şi nou, cu reşedinţa la Chişinău, iar la 19 decembrie a fost reprimită în comuniunea cu Patriarhia Română, când Biserica Ortodoxă Română a emis un „Act Patriarhal şi Sinodal al Patriarhiei Romane, privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonoma şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău“ care proclama:

Biserica Ortodoxă Română, «Mama spirituală a poporului român», răspunde cu părintească şi frăţească dragoste dorinţei sfinte a fraţilor noştri de peste Prut şi cererii scrise, din 14 septembrie 1992, a Adunării eparhiale de constituire, prezidată de Prea Sfinţitul Episcop Petru şi compusă din reprezentanţii preoţilor şi mirenilor dreptmăritori romani din Republica Moldova, ca tradiţionala Mitropolie Ortodoxă a Basarabiei să-şi reia activitatea sub oblăduirea canonică şi cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, mai ales ca acesta n-a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei.”

Și astăzi situația din Basarabia este foarte tensionată, existând numeroase conflicte, unele destul de grave între cele două Mitropolii canonice și ortodoxe. Situația este intolerabilă și incorectă din punct de vedere al legislației bisericești. Se speră că această delicată situația va primi o rezolvare în viitorul apropiat, iar vizita lui Chiril să poată constitui un prim pas în rezolvarea acestei chestiuni.

În principal, centrul de putere neoficial al Ortodoxiei este Patriarhia Moscovei, deși oficial, se spune că Patriarhul de Constantinopol ar fi principalul reprezentant al Bisericii Ortodoxe. Patriarhul Bartolomeu este, de fapt, un simplu simbol al unor vremuri de mult apuse, el fiind patriarhul unui Imperiu dispărut, cel bizantin. Este adevărat că Imperiul bizantin a cuprins multă vreme o mare parte din Biserica Ortodoxă, dar acest lucru nu-l îndreptățește pe Bartolomeu să devină liderul Ortodoxiei.

Privind lucrurile obiectiv, Rusia este principala putere ortodoxă și, mergând pe tradiția canonică creștină veche, poporul sau statul ortodox cel mai puternic preia și conducerea Ortodoxiei. De aceea rivalitatea dintre Roma și Constantinopol este evidentă și nu va fi ușor de soluționat. Conflictul acesta a răbufnit anul trecut în vară, când Sinodul panortodox din Creta nu a fost panortodox deoarece nu a participat tocmai Patriarhul Rusiei și câteva Biserici satelite ale sale, cele din Georgia, Antiohia și Bulgaria.

Dar, ca să pricepem cine e cu adevărat Șeful în Ortodoxie se impune să ne uităm la atitudinea Vaticanului față de Ortodoxie. Deși îl respectă și-l elogiază ușor ipocrit pe patriarhul Constantinopolului ca și pe alți lideri ortodocși, totuși, papa tratează serios numai cu Patriarhul Rusiei, fiind interesat și făcând tot posibilul pentru apropierea de Biserica Rusă.

În plus Ortodoxia este dezbinată destul de grav, existând numeroase mici sau mari conflicte între Bisericile Ortodoxe Naționale, cum este cel mai puțin cunoscut dintre Biserica Ortodoxă Română și cea Sârbă privind jurisdicția religioasă asupra românilor din Timoc.
În plus, fiecare Biserică Ortodoxă are probleme interne uneori grave, schisme, erezii, elemente centrifuge etc.

În acest context, multe voci afirmă că Biserica Ortodoxă Română, singura Biserică Ortodoxă de limbă latină, poate constitui o placă turnantă și un pol al unității pentru unitatea Ortodoxiei.

Chiar s-a speculat că Patriarhul Daniel ar putea deveni Patriarh Ecumenic și un veritabil lider al Ortodoxiei.
În concluzie, situația rămâne incertă. Luptele de putere interne și interferența elementelor politice minează uneori grav unitatea Ortodoxiei, împiedicând-o să aibă o voce clară, distinctă și unitare în concertul religios contemporan.

Cu toate acestea atenția trebuie să rămână concentrată pe Axa București-Moscova, deoarece se pregătesc lucruri interesante pentru viitorul apropiat, dacă e să amintim doar vizita papei în România care va avea loc anul viitor.