Cine NU muncește, NU primește bani! Un primar din Neamț a scos la deszăpezit ASISTAȚII SOCIAL (VIDEO)

Asistaţii social sunt scoşi la muncă. Un primar din judeţul Neamţ a decis ca toţi cei care primesc bani de la stat, fără să facă nimic, să iasă la deszăpezit. Altfel, nu îşi mai iau banii.

Asistaţii social din localitatea Icuşeşti au viaţă grea. Primarul comunei, Săbărel Roşu, a anunţat că persoanele care iau ajutoare sociale le vor primi doar dacă deszăpezesc trei gospodării de bătrâni şi fac dovada muncii, informează B1 TV.

O altă condiţie este să se ocupe și de aprovizionarea cu lemne, apă şi medicamente a celor trei familii la care au deszăpezit.

Un primar din Neamț a scos la deszăpezit ASISTAȚII SOCIAL

#DIRECT_ONE_rncxsb#

”Cei ce beneficiază de ajutor social sunt obligaţi să dezăpezească trei gospodării de bătrâni, altfel nu vor fi trecuţi la plată.Vor veni cu nume şi prenume unde au efectuat orele. De asemenea, le vor duce lemne pentru foc, apa şi medicamente de la farmacie. Cine nu face va fi suspendat. Atenție, nu glumesc. Trebuie să ajutăm la muncă”, a scris primarul Săbărel Roşu, pe Facebook.

Iniţiativa edilului a fost lăudată, însă au existat şi voci care au ameninţat că ar putea fi dat în judecată pentru că refuză să dea banii asistaţilor social.

Tags:
Ultima oră
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)
22:04 - Un post de radio britanic a anunțat din greșeală moartea regelui Charles. Cum s-a produs eroarea care a provocat panică
21:58 - Bolojan explică de ce proiectul reactoarelor nucleare de la Doicești e păgubos pentru noi și bate obrazul americanilor: „Mie mi s-a părut responsabil că dacă îți respecți partenerii, să-i informezi. E vorba de banii României” (VIDEO)
21:58 - România cere eliberarea membrilor Global Sumud Flotilla. Oana Țoiu condamnă tratamentul aplicat protestatarilor
21:31 - Bolojan: Dacă Guvernul n-ar lucra practic de dimineața până seara și am face ce au generat PSD și AUR, practic România ar pierde o ocazie importantă de a închide PNRR-ul (VIDEO)
21:29 - Mona Lisa va avea un spațiu dedicat la Luvru. Ce modificări pregătesc arhitecții pentru opera de artă
21:28 - Trump joacă la rece dosarul Iranului. Conflictul începe să apese pe prețuri și pe sondaje
21:14 - Mai mulți neafiliați aleși pe listele AUR, SOS, POT și PSD s-au alăturat grupului parlamentar al PNL. Cum explică Bolojan: „Eu nu am încurajat traseismul politic, dar…” (VIDEO)