Indicele infectărilor cu coronavirus la mia de locuitori este în continuă creștere în București, fiind de2,66, conform datelor anunțate, luni, de Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit legii, în cazul în care rata incidenței cumulate a cazurilor de infectare la mia de locuitori depășește pragul de 3 într-o anumită zonă, autoritățile pot lua decizia carantinării acesteia. Cum Capitala se apropie vertiginos de acest prag, se pune tot mai des întrebarea dacă se va ajunge la carantinarea unor sectoare și cum anume ar putea fi pusă efectiv în practică această măsură.
Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, declara pe 7 octombrie, că nu este exclus să se ajungă la carantinarea unui sector, dacă numărul cazurilor de infectare cu coronavirus va continua să crească.
„Se poate ajunge la carantină într-un sector. Carantinarea sectoarelor e posibilă. Este mai dificil, dar dacă se impune vom face acest lucru. Voi solicita incidența defalcată pe sectoare. Când va fi, o vom afișa pe site-ul prefecturii”, a spunea prefectul Capitalei.
Cu toate acestea, premierul Ludovic Orban a declarat că obiectivul autorităților este ca, prin noile restricții care au fost impuse la nivelul Capitalei, să nu se ajungă la situația în care să se pună problema carantinării unei zone din București. Astfel, șeful Guvernului a atras atenția din nou asupra importanței respectării regulilor de protecție sanitară și distanțare.
”Obiectivul nostru este să nu ajungem în această situație. Dacă cetățenii respectă regulile, dacă se păzesc de acest virus pervers, nu vom ajunge în situația asta. În rest avem legi, avem reglementări care vor fi aplicate în funcție de situație”, a spus Ludovic Orban, pe 10 octombrie.
Totodată, prim-ministrul a menționat că, dacă se va depăși indicele de infectare de 3 la mie în București, automat toate unitățile de învățământ vor trece la sistemul de cursuri online.
Întrebat și luni în legătură cu modul concret în care s-ar aplica măsura carantinării unui sector din București, premierul a subliniat din nou, că obiectivul autorităților este acela de a nu se ajunge la o atfel de situație.
”Nu vă ascund faptul că am solicitat o evaluare mai apropiată de realitate a numărului de oameni care trăiesc în București, pentru că numărul de oameni care trăiesc în București e mai mare decât datele pe care le avem, fie de la INS, fie de la Evidența Populației, dar trebuie o bază științifică solidă pentru a stabili acest număr. Repet, obiectivul nostru este să oprim răspândirea”, a spus Orban, referindu-se la faptul că, în acest moment, nu se știe cu exactitate câți locuitori are Bucureștiul, o informație extrem de importantă pentru calcularea ratei incidenței cumulate la mia de locuitori a cazurilor de coronavirus.
La rândul său, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat în urmă cu câteva zile, că deocamdată, autoritățile nu iau în discuție carantinarea Bucureștiului.
”După cum ştiţi, libertatea deciziei după anumite valori este la comitetele judeţene (pentru situaţii de urgenţă – n.r.) sau Comitetul Municipiului Bucureşti pentru coordonarea intervenţiei. Se merge strict pe acele măsuri locale, dar şi acele măsuri restrictive în vederea scăderii numărului de cazuri noi prin scăderea transmiterii. În contextul în care vom avea o transmitere liberă accentuată cu o creştere exponenţială a numărului de cazuri noi se vor lua şi alte decizii. Deocamdată, nu avem în discuţiicarantinarea Bucureştiului”, a declarat Nelu Tătaru, pe 11 octombrie.