Contrabandă cu arme de foc și muniții din Turcia. Autoritățile au descins la mai multe localități din județul Dâmbovița în cadrul unei anchete de amploare care vizează mai multe infracțiuni.
Procurorii Parchetului General efectuează, împreună cu poliţiştii de la DCCO şi Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, 11 percheziţii domiciliare în judeţul Dâmboviţa. Este vorba despre un dosar penal de contrabandă cu arme. Autoritățile acuză săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată.
„În mod concret, cercetările în cauză vizează activitatea infracţională desfăşurată de o persoană de introducere în mod ilegal din Turcia pe teritoriul României de arme de foc letale şi de muniţii pentru arme de foc letale, cu scopul comercializării lor cu sprijinul altor persoane”, se arată într-un comuicat al Parchetului General.
Potrivit sursei citate, armele aduse prin astfel de operațiuni ilegale, au fost depozitate în locații de pe raza județului Dâmbovița. Ulterior, o parte dintre acestea au fost vândute unor peroane din același județ. De asemenea, armele și munițiile au ajuns și în alte județe ale țării. Iar aest lucru a implicat cooperarea mai multor structuri ale poliției și parchetelor.
„După introducerea în ţară, armele au fost depozitate în judeţul Dâmboviţa, fiind vândute ulterior către diverse persoane pe raza aceluiaşi judeţ”, a transmis Parchetul General, într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, ancheta derulată de procurori se bazează pe sprijinul mai multor instituții de aplicare a legii. Au fost cooptați specialiști din mai multe structuri ale statului. Astfel, în acest dosar penal sunt implicate următoarele structuri: