Controversele din jurul nașterii lui Nicolae Ceaușescu. În ce zi s-a născut dictatorul comunist

Controversele din jurul nașterii lui Nicolae Ceaușescu. În ce zi s-a născut dictatorul comunist
sursă foto: captură YT

Nicolae Ceaușescu își sărbătorea aniversarea zilei de naștere pe 26 ianuarie. Conform biografiilor oficiale, care circulau înainte de 1989, în această zi, în 1918, el ar fi venit pe lume, în familia lui Andruță și Alexandrina.

După 1989, cercetătorii au fost surprinși când i-au descoperit certificatul de naștere în arhive. Potrivit documentului oficial, dictatorul avea o altă zi de naștere, 23 ianuarie 1918. Informația a dat naștere, așa cum se întâmplă mai mereu când vine vorba despre Nicolae Ceaușescu, la tot felul de teorii.

Unii au spus că motivul secretizării datei de naștere este un mister pe care dictatorul l-a dus în mormânt. Alții au afirmat că schimbarea datei nașterii ar fi avu legătură cu sărbătoarea Micii Uniri, de la 1859. Ceaușescu n-ar fi vrut ca ziua sa să fie eclipsată de această sărbătoare. Istoricul Lavinia Betea, care a făcut cercetări și a scris mai multe cărți legate de istoria familiei Ceaușescu și a anturajului său, a explicat cum stau lucrurile. Potivit spuselor sale, nu este nici un mister în data nașterii dictatorului, ci doar o banală greșeală.

„Certificatul lui de naștere datează ca și zi de naștere 23 ianuarie 1918. După 1989 s-au făcut multe speculații, când a apărut acest certificat de naștere. S-a avansat ideea că Nicolae Ceaușescu și-ar fi mutat data nașterii în 26 ianuarie ca nu cumva aniversarea lui să fie eclipsată de aniversarea datei de 24 ianuarie (Ziua Unirii de la 1859 – n. red.)”, a explicat Lavinia Betea în emisiunea News Pass cu Laura Chiriac.

Certificatul de naștere a fost greșit

Istoricul crede că, în realitate, certificatul de naștere a fost întocmit greșit de notarul comunei. Lavinia Betea își susține punctul de vedere arătând că în toate documentele pe care le-a găsit, dinainte ca Nicolae Ceaușescu să ajungă în fruntea statului, el și-a declarat data de naștere ca fiind 26 ianuarie 1918, iar nu 23 ianuarie.

„Atunci când am ajuns în arhive și documentele au fost puse la dispoziția cercetătorilor, am putut constata că în toate autobiografiile, în documentele aflate la poliție, de pe vreme când nu-și putea imagina că va face o astfel de carieră, dat fiind că era un proscris, scrie «m-am născut în data de 26 ianuarie». Este înregistrat la poliție cu data nașterii 26 ianuarie 1918”, a povestit Lavinia Betea.

În opinia ei, foarte posibil ca greșeala să-i aparțină notarului care a întcmit certificatul de naștere și l-a înscris în Registrul Stării Civile al Comunei Scornicești.

„Presupun că el știa din familie că de fapt s-a născut pe 26, dar presupun că notarul care a întocmit respectivul act a greșit. Dacă vă imaginați timpul respectiv, mă îndoiesc că la o primărie comunală, cum a fost Scornicești, chiar dacă era cea mai mare comună din Olt, funcționarii aveau program fix. Nu cred că exista un notar care făcea opt ore de muncă. Cred că venea sporadic și când venea făcea mai multe acte. Este o ipoteză aceasta”, a preciat istoricul.

Mențiunea nașterii lui Ceaușescu în registrul de stare civilă

Mențiunea legată de ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu a fost înscrisă în Registrul Stării civile pentru naşteri din Scorniceşti, comuna natală a dictatorului comunist.

„Act de naştere din anul una mie nouă sute optsprezece luna Ianuarie ziua două zeci şi şase, la orele douăsprezece amiazi. În ziua de două zeci şi trei ale curentei luni, la orele douăsprezece amiazi, s-a născut la casa părinţilor săi din comuna Scorniceşti, Judeţul Olt, un copil de sex bărbătesc căruia i s-a dat prenumele Nicolae, numele de familie fiind Andruţa Ceauşescu, fiu al dlui Andruţa Ceauşescu de ani douăzeci şi cinci, de profesie Agricultor, domiciliat în comuna Scorniceşti, şi al d-ei Licsandra Ceauşescu, născută Florea D. Militaru, de ani două zeci şi patru, de profesie Agri­cultoare, domiciliată în comuna Scorniceşti.

Naşterea ne-a fost anunţată de către tatăl copilului care ne-a înfăţişat copilul. Prezenta declaraţiune ne-a fost făcută în prezenţa martorilor dl Chiriac Nicolaie, de ani cincizeci, de profesie agricultor domiciliat în Comuna Scorniceşti judeţul Olt, dl Andrei Ceauşescu, de ani şaptezeci, de profesie Agricultor, domiciliat în comuna Scorniceşti, judeţul Olt, cari după ce li s-a cetit actul, l-au subscris împreună cu declarantul şi cu noi Simeon Pălutescu Primar şi ofiţerul de stare civilă din comuna Scorniceşti, judeţul Olt, şi dl Costea Rădulescu, notarul comunei Scorniceşti, judeţul Olt. Declarantele au semnat iar martori au subscris carte sau subscris de noi”, se arată în registru, conform Descopera.ro.