Corupție la Poliția Rutieră Vâlcea. Procurorii derulează percheziții la mai mulți agenți

Corupție la Poliția Rutieră Vâlcea. Procurorii derulează percheziții la mai mulți agenți
Sursa foto: DIICOT

Percheziții de amploare au loc, la această oră, la mai mulți lucrători din cadrul serviciului de poliție rutieră Vâlcea care sunt suspectați de corupție.

Cuprins:

  • Ce urmăresc perchezițiile de la Poliția Rutieră Vâlcea
  • Ce urmărește ancheta de corupție

Ce urmăresc perchezițiile de la Poliția Rutieră Vâlcea

Mai mulți procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie sunt impicații în acțiuni de percheziție la la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea şi la locuinţele unor poliţişti rutieri. Este vorba despre 12 mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele unor agenţi de poliţie şi ale unor persoane fără calitate specială, precum şi la două birouri dintr-o structură a IPJ Vâlcea.

Sunt vizați mai mulți agenți suspectați într-o anchetă de corupție, acțiunile având legătură cu perioada suspendării unor permise auto, după cum se arată într-un comunicat al Ministerului Public. Potrivit sursei citate, suspecţii vor fi audiaţi la Parchetul Tribunalului Vâlcea. Cercetările se fac într-o cauză penală având ca obiect comiterea mai multor infracţiuni de corupţie în legătură cu atribuţiile de serviciu ale unor agenţi de poliţie rutieră.

Concret este vorba despre introducerea în sistemul informatic a menţiunilor privind perioada în care unor persoane le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule ca sancţiune contravenţională complementară. De asemenea, sunt efectuate percheziţii asupra autovehiculelor utilizate de mai multe persoane implicate în cauză, precizează sursa citată.

Ce urmărește ancheta de corupție

Totodată, procurorii au pus în executare trei ordonanţe pentru ridicarea de înscrisuri şi bunuri de la sediul IPJ Vâlcea. De asemenea, au fost puse în aplicare patru mandate de aducere, două dintre acestea vizând agenţi de poliţie. Cei vizați urmează să fie audiate la sediul Parchetului, în scopul continuării cercetărilor.

În cadrul acestei operațiuni, anchetatorii au beneficiat de sprijinul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Piteşti, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea şi al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unei anchete aflate în derulare, iar pe parcursul acesteia se vor dispune măsurile legale în raport de situaţiile constatate şi de probatoriul administrat.