Cosmin Mladin, șeful rețelei de contrabandă cu ţigări din Arad, a fost prins. El a fugit de două ori de autorități

Cosmin Mladin, șeful rețelei de contrabandă cu ţigări din Arad, a fost prins. El a fugit de două ori de autorități

DIICOT a anunțat că liderul contrabandiştilor de ţigări din Arad, Cosmin Mladin, a fost prins de poliţişti și va ajunge într-un centru de reţinere. 157 de percheziţii au avut loc în ancheta ce vizează gruparea sa. Sume importante de bani și bunuri de valoare au fost ridicate în timpul descinderilor. Mladin a plecat de la locuința sa cu două ore înainte de percheziții. Printre suspecții în dosar se numără și polițiști.

Cosmin Mladin a fost dat luni în urmărire naţională, după ce Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea sa preventivă, dar și a lui Daniel Copil, un asociat al acestuia. Poliţiştii arădeni i-au căutat pe cei doi, dar nu l-au găsit decât pe Copil. Acum, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR l-au găsit și pe Mladin. El va fi închis într-un centru de reţinere.

Grupare specializată în contrabandă cu ţigări, destructurată după aproape 160 de percheziții

Amintim că, pe 13 iulie, polițiștii și procurorii au făcut aproape 160 de percheziții în municipiul Arad și în opt județe, într-un dosar de trafic de țigări cu prejudiciu de aproximativ 12 milioane de euro.

Poliția Română anunța atunci destructurarea unui grup infracțional format din circa 100 de persoane. Acestea ar fi introdus în ţară cantități importante de țigarete, prin sustragere de la controlul vamal, și le-ar fi comecializat în România și în țări vest-europene. Ele au obținut astfel sume impresionante de bani și au adus prejudicii bugetului de stat.

După percheziţii, 23 de persoane au fost reţinute. Anchetatorii au instituit sechestre pe 622 de autoturisme, 357 de suprafeţe de teren intravilane şi extravilane, 50 de apartamente și case, dar şi asupra acţiunilor sau părţilor sociale deţinute la 18 societăţi comerciale. De asemenea, au fost ridicate 27.200 de ţigarete, trei arme de vânătoare, 301.950 de lei, 101.015 euro şi 35.880 de dolari.

Ultima oră