Creşte valoarea voucherelor pentru alimente. Câţi bani vor primi în plus românii

Creşte valoarea voucherelor pentru alimente. Câţi bani vor primi în plus românii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat duminică schimbări importante privind voucherele pentru alimente. Valoarea acestora se va mări de anul viitor. Dacă în 2022 de vouchere beneficiau doar cei cu venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei, anul viitor suma va crește la 1.700 de lei, potrivit romaniatv.net.

Marius Budăi, despre voucherele pentru alimente

„Așa cum am promis, ultima tranșă de anul acesta pentru voucherele de 250 de lei, a început să fie plătită, începând de vineri.

Sunt cetățeni care deja ne-au confirmat că au primit banii, pentru că vin sărbătorile și trebuie să facem tot ce trebuie și ce ne stă în putință, pentru a aduce cât de cât un zâmbet cât de mic pe fața semenilor noștri.

Dacă vorbim de 1 ianuarie, documentele premergătoare, mă refer aici la actele normative, ordonanța de urgență care a prevăzut aceste majorări și acele măsuri în continuarea programului „Sprijin pentru România”, inclusiv bugetul a fost adoptat în Parlament, s-a dat votul final (…).

Sunt măsuri de sprijin pe care le-am decis în coaliție, care susține actualul Guvern, inclusiv ridicarea pragului valoric până la care se alocă aceste vouchere de alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni. Va continua pe tot parcursul anului 2023, începând din luna februarie.

Pragul s-a ridicat de la 1.500 la 1.700 de lei. După cum ați văzut și în acest an, am avut măsuri de sprijin până la concurența valorii de 2.000 de lei venituri”, a declarat Marius Budăi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`