Politică - 13 dec, 11:55
Doi bărbaţi de 20, respectiv 39 de ani, din Bacău au fost reţinuţi de poliţişti după ce o adevărată cultură de canabis s-a găsit în balconul şi cada apartamentului unuia dintre ei.
Iniţial, tânărul de 20 de ani a fost prins în flagrant în timp de vindea droguri însă la percheziţia ulterioară, în apartamentul complicelui său au fost depistate 52 de ghivece cu plante de canabis în greutate totală de 400 de grame.
Din cercetări poliţiştii au descoperit că drogurile rezultate erau comercializate zilnic, în principal prin intermediul tânărului de 20 de ani, dar şi direct, pentru sume cuprinse între 50 și 100 lei doza.
Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc.