Un şofer s-a încrezut 100 la sută în Waze şi a greşit. Aplicaţia i-a indicat că nu e niciun echipaj de poliţie în zonă, astfel că a apăsat tare pe pedala de acceleraţie. Numai că mare i-a fost surpriza când l-a „prins” radarul, iar agenţii l-au tras pe dreapta.
Politia Romana incearca sa le atraga soferilor din Romania atentia la faptul ca folosirea Waze pentru a vedea unde sunt amplasate radarele nu este o solutie sigura pentru a evita o amenda deoarece masinile isi schimba locatiile in momentul in care sunt raportate in platforma.
Agenţii de la Rutieră au povestit, pe Facebook, cum a decurs dialogul dintre poliţişti şi şoferul vitezoman. Omul a invocat chiar raportările greşite ale aplicaţiei Waze.
„– Nu aici trebuie să fiți. Pe waze arată că sunteți pe cealaltă stradă.
– Ne vom muta și acolo.
– Când?
– După ce apărem pe waze aici. Vă grăbeați, aveați viteză excesivă.
– Nu despre viteză e vorba, domnule polițist. Sunteți poziționați greșit. Asta ,așa, ca recomandare.
– Tot ca recomandare, vă sfătuim să utilizați o altă aplicație.
– Știți ceva mai sigur?
– Da! Există aplicații pentru taxiuri.
– Eu nu sunt taximetrist.
– Aplicații pentru clienți, domnule. Pentru următoarele 90 de zile permisul dumneavoastră de conducere rămâne la noi. Ați avut viteză și chiar despre ea este vorba.
– Și eu ce fac?
– Acum faceți bine. Dacă nu vă opream, erați în pericol să produceți un accident și atunci chiar nu era bine!
Vă recomandăm să folosiți aplicațiile pentru a alege ruta cea mai bună, nu pentru a ocoli echipajele de poliție!
Decât să ocolești, mai bine respecți legea… altfel, cine știe ce întâlnești!„, este postarea Poliţiei Rutiere.
Șoferii au renunțat la celebra replică „tu știi cine e tata?!”, pe care o foloseau pentru intimidarea polițiștilor, iar mai nou în vocabularul lor au intrat o serie de alte propoziții prin care încearcă să se sustragă de la plata amenzilor și a sancțiunilor.
Participanții la trafic nu au renunțat la vechile metode de intimidare atunci când o comit intenționat sau când pur si simplu fac o greșeală de neatenție. Ministerul Afacerilor Interne a postat, pe Facebook, cele mai noi replici pe care le folosesc șoferii atunci când vor să se „înțeleagă” cu oamenii legii sau când vor „să le arate cine e șeful”.