Cum arată testamentul lui Benone Sinulescu. Cui îi rămân banii, casele, dar şi drepturile de autor ale artistului

Cum arată testamentul lui Benone Sinulescu. Cui îi rămân banii, casele, dar şi drepturile de autor ale artistului

Celebrul artist de muzică populară Benone Sinulescu s-a stins din viață. Vestea a fost dată astăzi, 18 noiembrie.

În timpul carierei sale muzicale, celebrul cântăreț de muzică populară a reușit să strângă o avere considerabilă în cei 65 de ani de muzică.

„Am efectuat în decursul carierei peste 2.000 de turnee, atât în ţară cât şi peste hotare. Din ţările nordice (Norvegia, Finlanda), în cele estice europene (Rusia, Bulgaria), iarasi în cele nordice (Suedia, Danemarca), apoi în cele din Europa Centrala şi vestică: Germania, Olanda, Italia, Anglia, Austria, Spania, Portugalia, am cântat pentru iubitorii de folclor din Europa, Asia, America- Statele Unite ale Americii si Canada”, spunea Benone Sinulescu

Ce avere avea Benone Sinulescu?

„Nea’ Beni”, așa cum era cunoscut de apropiați, și-a pregătit testamentul încă din 2014, iar pe parcursul vieții acesta și-a achiziționat foarte multe imobiliare, fiind poreclit de către prieteni „7case, mai tare ca Năstase”.

Artistul și-a reparat și conservat chiar și casa părintească din comuna Siriu, județul Buzău. Ba chiar mai mult, artistul și-a achiziționat și o vilă în Arad cu două etaje și mai multe etaje, conform impact.ro

Ba chiar mai mult, acesta și-a achiziționat și mai multe garsoniere în București pe care obișnuia să le închirieze.

Cine moștenește toată averea celebrului cântăreț?

Celebrul cântăreț și-a pregătit testamentul încă din 2014, iar în acesta a declarat că absolut tot ce a clădit în cariera sa muzicală vor reveni soției sale, Elena Sinulescu.

„Eu şi soţia mea avem reciprocitate… Dacă mor eu, totul îi rămâne ei… Şi drepturile de autor, casele din București, Buzău şi din Arad, banii, toată averea noastră. Şi invers… Doar că soţia mea, fiind inginer chimist, nu are drepturi de autor.

În acest sens, am făcut deja testamentul la notariat. Am preferat să fie ceva gândit din vreme. Drepturile de autor nu le vom lăsa de izbelişte. După ce niciunul dintre noi nu va mai trăi, avem nepoţi. Şi eu, şi nevastă-mea avem familii mari”, conform sursei citate.

Benone Sinulescu alături de soția sa, Elena Sinulescu
Urmăriți B1TV.ro și pe