Cum se lăuda Vlad Pascu înainte de accidentul din 2 Mai. „Am mai mulți bani decât o să aveți voi dacă faceți foamea”

Cum se lăuda Vlad Pascu înainte de accidentul din 2 Mai. „Am mai mulți bani decât o să aveți voi dacă faceți foamea”
sursă foto: captură YT

Vlad Pascu, înainte de tragedia din 2 Mai, se lăuda pe rețelele sociale cu banii mulți pe care îi are și cu substanțele pe care le consumă.

Ce spune tânărul în filmare

„Tind să fac dovada ca pe numele meu există în momentul de față business-uri de mai mulți bani decât o să aveți voi dacă faceți foamea cu pateu toată viața!”, a spus Vlad într-un videoclip pe rețelele sociale, informează știrileprotv.

În filmare apare și o fată: „Oxycodona este viața noastră, noi nu suntem toxicomani, noi suntem oxycomani”, a spus ea.

Pastilele care apar în filmare se prescriu doar pe bază de rețetă, iar consumul abuziv poate duce la dependență și creează stări de euforie, la fel ca heroina, au informat specialiștii.

„Asociate aceste medicamente cu alcoolul, cu diferite alte droguri sau substanțe psihoactive, pot duce la simptome psihiatrice, de la halucinații, până la manifestări discomportamentale, agresivitate. De aceea, nu trebuie consumate fără aviz medical”, a transmis Raluca Prepeliță, medic primar psihiatru.

Prins cu droguri de la 13 ani

Vlad Pascu era cunoscut drept consummator de droguri, încă de la 13 ani, când i s-a găsit cannabis într-o pungă, au informat DIICOT.
I s-a întocmit un dosar penal, dar a fost clasat pentru că nu împlinise 14 ani.

Anul trecut, a fost din nou prins cu droguri în posesie, dar a scăpat din nou.
Oamenii legi nu au mai continua urmărirea penală pentru că pentru infracțiunea de deținere a drogurilor pedeapsa este prea mică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`