Dan Voiculescu a ajuns, marți dimineață, la Curtea de Apel București, unde se judecă dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
La 10 iunie, avocații au cerut amânarea motivând că procedura de desemnare a judecătorilor nu a fost corectă.
„M-am uitat pe CV-ul doamnei judecător și am văzut că este preocupată, studiază, și este specializată în spălare de bani. Am mare încredere că va fi în măsură să stabilească cum mi-am spălat eu banii cu propriii bani. Comparația cu Vântu nu are nicio legătură. (…) Să se judece repede, dar nu pentru că vrea doamna Kovesi. Ce spune doamna Kovesi e incorect. Doamna Kovesi a făcut o greșeală ca procuror, iar acum CSM-ul se va pronunța dacă doamna procuror va fi dată afară sau va fi sancționată. Ea a pus presiune pe actualul complet să se grăbească”, s-a adresat Voiculescu jurnaliștilor.
Marți este primul termen în dosarul ICA cu noii judecători, Camelia Bogdan și Mihai Alexandru Mihalcea.
Aceştia au promovat pe posturile vacantate în cadrul secţiei a II-a penale. La acest termen, magistratii ar trebui să se pronunţe pe mai multe excepţii invocate la începutul procesului de apărătorii lui Voiculescu.
Acestea nu au mai fost soluţionate pentru că Stan Mustaţă a fost arestat preventiv pentru corupţie, iar Florică Duţă s-a pensionat. Stan Mustaţă trebuia să judece, în 29 aprilie, împreună cu Florică Duţă, apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alţi 11 suspecţi sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind modul de privatizare al ICA. Cu câteva ore înainte de judecarea dosarului, Stan Mustaţă a fost ridicat şi dus la audieri la DNA, iar ulterior a fost arestat.