De la 1 august intră în vigoare pensiile speciale. Veniturile aleșilor vor crește în funcție de numărul de mandate (VIDEO)

De la 1 august intră în vigoare pensiile speciale. Veniturile aleșilor vor crește în funcție de numărul de mandate (VIDEO)

Peste 600 de foşti parlamentari se vor bucura începând de mâine de pensii speciale. Veniturile aleşilor care au avut un singur mandat se vor rotunji cu aproximativ 1.500 de lei. Iar cei cu peste 12 ani vechime în Senat sau Camera Deputaţilor vor câştiga cu aproape 5.000 de lei în plus faţă de pensia calculată în funcţie de contribuţia socială.

20 de milioane de lei a alocat Guvernul pentru plata indemnizaţiilor speciale pe anul 2016. Cu aceşti bani vor fi răsplătiţi, începând cu 1 august, 443 de foşti deputaţi şi aproximativ 150 de foşti senatori.

Pensiile speciale vor fi calculate în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă nu mai mult de trei.

De asemenea, pentru a beneficia de această indemnizaţie, parlamentarii trebuie să fi avut cel puţin un mandat complet.

Astfel, un deputat sau senator cu doar patru ani în Parlament va câştiga aproximativ 1.500 de lei în plus faţă de pensia calculată în funcţie de vechime şi contribuţia socială.

Odată cu numărul de mandate, creşte şi suma. Un ales cu vechime de 12 ani va primi o indemnizaţie în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

Parlamentarii condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie nu vor beneficia de indemnizaţii speciale.

De la 1 august intră în vigoare pensiile speciale. Veniturile aleșilor vor crește în funcție de numărul de mandate

#DIRECT_ONE_m7cvnx#

Ultima oră
23:56 - O sportivă din echipa olimpică a Belarusului a refuzat să se urce în avion și a rămas pe aeroportul din Tokyo, unde fusese dusă împotriva voinței sale
23:22 - Bătaie între un grup de turiști și salvamari, în Eforie Nord. Trei persoane au ajuns la spital în urma conflictului, iar patru turiști au fost duși la audieri (VIDEO)
23:08 - Cinci adolescenți s-au înecat în râul Siret. Victimele aveau între 14 și 18 ani (VIDEO)
22:45 - Virgil Guran: Dacă rectificarea bugetară nu va fi făcută pentru toată lumea, e foarte grav / Funcțiile politice trebuie să treacă prin forul de conducere din partid (VIDEO)
22:14 - Igor Grosu, după discuția cu Ludovic Orban: „Am fost asigurat că România este gata să intensifice semnificativ susținerea Republicii Moldova cu proiecte importante”
21:56 - Un adolescent de 15 ani s-a înecat în râul Suceava, pe raza localității Milișăuți
21:35 - Trei cutremure duminică în Vaslui. Unul dintre seisme, produs în jurul orei 21, a avut o magnitudine de 4,1
21:19 - După Israel și Marea Britanie, și SUA acuză Iranul pentru atacul soldat cu moartea unui român și a unui britanic. Antony Blinken: Nu există nicio justificare pentru acest atac
20:56 - Sute de persoane au protestat la Berlin împotriva restricțiilor. Poliția germană spune că a fost „agresată și atacată”, ceea ce „a condus la utilizarea lacrimogenelor, a bastoanelor și a violenței fizice” (VIDEO)
20:27 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic. De ce este importantă mâncarea și cât de des ar trebui să mergem la dentist (VIDEO)