De Sfânta Varvara, protectoarea minerilor, o româncă își sărbătorește astăzi cea de-a 104 onomastică! Care este secretul longevității sale

În data de 4 decembrie se comemorează atât în calendarul ortodox, cât și în cel catolic, Sfânta Barbara sau Varvara, cunoscută fiind ca patroana spirituală a minerilor. Ea este considerată totodată printre altele și patroana geologilor, a arhitecților și a prizonierilor.

În această zi importantă pentru ei, minerii își sărbătoresc patroana spirituală prin participări la ceremonii religioase și culturale. În centrele miniere, sfânta Barbara sau Varvara este cinstită și venerată de toți aceia care sunt angrenați în această muncă grea.

Numele sfintei Varvara a fost dat înainte multor noi născuți, ceea ce astăzi se întâmplă tot mai rar. Foarte mulți coloniști de limbă germană, cehă sau italiană care s-au așezat pe meleagurile Banatului Montan au adus cu ei un cult deosebit dedicat acestei sfinte. În foarte mult biserici romano-catolice ale sud-vestului României se găsesc altare laterale sau picturi dedicate sfintei Varvara, precizează Libertatea.

În România trăiește Barbara Masai, cea care sărbătorește astăzi a 104-a onomastică. Femeia, din Reșita, a împlinit pe 24 octombrie 2016 vârsta de 104 ani, și spune că secretele longevității sale sunt munca şi hrana sănătoasă. Nu a fumat şi nici nu a băut vreodată.

Barbara Masai sau Tanti Veti, cum îi spun apropiații, nu mai aude foarte bine la vârsta ei, dar povestește că nu a fost niciodată bolnavă. Timpul liber şi l-a petrecut în mare parte citind sau plimbându-se alături de fiica ei.

Ultima oră
21:31 - Bolojan: Dacă Guvernul n-ar lucra practic de dimineața până seara și am face ce au generat PSD și AUR, practic România ar pierde o ocazie importantă de a închide PNRR-ul (VIDEO)
21:29 - Mona Lisa va avea un spațiu dedicat la Luvru. Ce modificări pregătesc arhitecții pentru opera de artă
21:28 - Trump joacă la rece dosarul Iranului. Conflictul începe să apese pe prețuri și pe sondaje
21:14 - Mai mulți neafiliați aleși pe listele AUR, SOS, POT și PSD s-au alăturat grupului parlamentar al PNL. Cum explică Bolojan: „Eu nu am încurajat traseismul politic, dar…” (VIDEO)
20:57 - Programul Rabla primește bani în plus în 2026. Ministerul Finanțelor majorează bugetul AFM cu 100 de milioane de lei
20:56 - Cine ar trebui să facă noul guvern? Negoiță (PSD): „Cine a spart geamul trebuie să pună altul în loc, așa dictează bunul simț” / Întrebat despre relația bizară PSD-AUR: „Suntem în zona de ridicol” (VIDEO)
20:50 - ONU avertizează asupra unei posibile crize alimentare globale. Cum poate afecta Strâmtoarea Ormuz prețurile alimentelor
20:37 - Robert Negoiță (PSD) explică de ce i-a luat apărarea lui Bolojan: Eu cred cu tărie că România are nevoie de reforme (VIDEO)
20:24 - România și Polonia își întăresc legătura economică. Mircea Abrudean vorbește despre investiții cu impact real
20:14 - Robert Negoiță (PSD): Eu n-am înțeles prea bine de ce a fost dat jos Bolojan. Cei care au votat moțiunea de cenzură sper că au și un plan acum (VIDEO)