UPDATE, 17 iunie, 14.15// Patriarhia Română salută decizia CNCD privind sancționarea Google România, pentru că nu a luat nicio măsură și nu a informat centrala cu privire la schimbarea pe Google Maps a denumirii Catedralei Mântuirii Neamului în „Catedrala prostirii neamului”.
„Nu putem decât saluta dreapta, deci fireasca hotărâre a CNCD, precum și inițiativa pe care a avut-o anterior dl Cristian Jura, distins membru al acestei instituții.
Le mulțumim tuturor celor ce au luat atitudine împotriva unui abuz intolerabil, a unei ofense la adresa Bisericii și, punctual, la adresa Catedralei Naționale.
Sesizarea vulnerabilităților unor importante sisteme informaționale, oricui ar aparține acestea, precum și sancționarea pasivității față de o asemenea sesizare, este un gest moral de normalitate civică. Asemenea vulnerabilități informatice, mai ales când ele apar la un nivel atât de înalt, pot periclita imaginea oricărei alte instituții, deci sunt total inacceptabile, remedierea lor fiind o datorie”, se arată în comunicatul Patriarhiei.
Google România a fost amendată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 10.000 de lei pentru că nu a luat nicio măsură și nu a informat centrala cu privire la schimbarea pe Google Maps a denumirii Catedralei Mântuirii Neamului în „Catedrala prostirii neamului”.
„Fapta Google București de a nu lua nicio măsură și de a nu informa Google Ireland Limited cu privire la schimbarea denumirii Catedralei Mântuirii Neamului în Catedrala Prostirii Neamului pe aplicația Google Maps reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 10.000 lei. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi)”, se arată într-un comunicat CNCD.
CNCD obligă partea reclamată să publice un rezumat al hotărârii cu link pe prima pagină a site-ului Google, varianta în limba română, timp de 10 zile.
Se recomandă ca în viitor Google București să informeze acționariatul privind situații similare, să traducă codul de conduită și în limba română, totodată să accesibilizeze sistemul de raportare (inclusiv în limba română), se mai arată în comunicat.
La începutul lui mai, „Catedrala Prostirii Neamului Românesc” a fost marcată ca un nou obiectiv pe Google Maps, chiar lângă Catedrala Mântuirii Neamului. Descoperirea a fost făcută de deputatul Daniel Gheorghe, care a catalogat mesajul drept „ofensator la adresa întregii comunităţi ortodoxe româneşti”.
„Cineva a intervenit în cel mai stupid mod posibil pe harta google cu un mesaj ofensator la adresa întregii comunităţi ortodoxe româneşti. Este primul pas în violenţa simbolică la care Biserica Neamului Românesc este tot mai expusă de către noii extremişti!”,a scris, printre altele, deputatul Daniel Gheorghe, peFacebook.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a catalogat această atitudine drept expresia unei „patologii spirituale”, pe care o vede „grefată pe fondul minat deja de grave carențe intelectuale, de incultură crasă și de desprinderea asumat progresivă de realitatea istorică și imediată”.
„Toți acești mici și ridicoli autoimprovizați dumnezei de carton ideologic sunt suicidar animați de principiul distrugerii ordinii morale personale și publice țesute și hrănite de creștinism. Hristofobia unor oameni care ajung să comită gestul de a modifica hoțește pe Google Maps numele unui edificiu pe care Biserica Ortodoxă cu sprijinul firesc al Statului Român îl ridică in memoria tuturor eroilor din istoria acestei țări creștine, indică o periculoasă patologie morală care face deja foarte mult rău Europei și lumii civilizate de creștinism de-a lungul a două milenii”, a precizat Vasile Bănescu, potrivit basilica.ro.