Detergenții la sticlă sau pungă de plastic, interziși în țările din UE / Cum vor fi nevoiți să procedeze cumpărătorii

Detergenții la sticlă sau pungă de plastic, interziși în țările din UE / Cum vor fi nevoiți să procedeze cumpărătorii
Sursa foto: Shutterstock

În lupta sa cu poluarea tot mai intensă din zona UE, Comisia Europeană analizează o serie de reguli noi privind comercializarea detergenților. Astfel, în curând un obicei clasic al cumpărătorilor ar putea fi schimbat radical, potrivit Observator News.

Detergenții, vânduți în recipiente proprii

Potrivit noilor reguli cu privire la comercializarea detergenților, propuse de comisarii europeni, aceste produse ar urma să fie vândute doar în recipientele pe care le aduc clienţii de acasă şi nu în sticle sau în pungi de plastic, aşa cum se întâmplă în prezent.

Așadar, detergenții aflați în recipiente de sticlă sau pungi de plastic ar putea fi interziși în toate țările membre UE.

Există şanse ca directiva să fie dată chiar din acest an

Pentru a deveni lege, noile norme trebuie aprobate de guvernele statelor membre și de Parlamentul European.

„Ar putea chiar anul acesta să fie implementată. Comisia Europeană, probabil, din toamnă poate aplica acest principiu. Transmite directiva şi probabil cu un termen de punere în aplicare de câteva luni sau poate chiar un an, până când aceste dozatoare sunt puse la punct şi populaţia poate avea acces facil la ele”, spune Dan Trifu, reprezentant al fundației Eco-Civica, conform sursei citate.

Astfel de practici există deja în magazine din România

Deja, în România, există magazine cu astfel de practici. Aici, clienții vin de acasă cu un borcan, o sticlă de plastic, în care „alimentează” o cantitate dorită dintr-un anume detergent.

„În momentul terminării soluţiei, acel recipient poate fi refolosit şi nu trebuie aruncat ori reciclat. S-a constatat că este nenecesar să cumpărăm acel recipient de fiecare dată. Este această idee a economiei circulare”, spune reprezentantul unui astfel de magazin, potrivit Observator News.