Se caută un nou șef la DIICOT: Cei doi candidați susțin vineri interviul cu ministrul Justiției

Se caută un nou șef la DIICOT: Cei doi candidați susțin vineri interviul cu ministrul Justiției

Candidații care s-au înscrie în concursul pentru postul de procuror-șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) susțin vineri interviul pentru ocuparea funcției la Ministerul Justiției, informează HotNews.ro. Este vorba despre doi candidați, actualul șef al DIICOT, DanielHorodniceanu, și Felix Bănilă, procuror la Parchetul Tribunalului Bacău.

Potrivit Ministerului Justiţiei, interviul constă în susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare, prezentarea viziunii asupra modului în care înţelege să organizeze instituţia în vederea îndeplinirii atribuţiilor constituţionale de promovare a intereselor generale ale societăţii şi apărării ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, prezentarea viziunii cu privire la atribuţiile funcţiei pentru care participă la selecţie în ceea ce priveşte coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii în general şi a unor fenomene specifice: criminalitate organizată, corupţie, evaziune fiscală, verificarea cunoştinţelor specifice funcţiei pentru care se efectuează selecţia şi aspecte legate de motivaţia, conduita, integritatea şi deontologia profesională, precum şi alte împrejurări rezultate din analiza înscrisurilor depuse de procurorii participanţi la selecţie.

Rezultatul va fi anunțat pe 14 mai.

Mandatul actualului șef al DIICOT expriă pe 19 mai.