Directorul ANM: Începând de duminică noapte, este posibil să ningă și în sudul țării, inclusiv în București

Directorul ANM: Începând de duminică noapte, este posibil să ningă și în sudul țării, inclusiv în București
Foto: tirgumureseanul.ro

Ion Sandu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a declarat miercuri, la videoconferinţa de la MAI privind măsurile de pregătire pentru iarnă, că începând de duminică noapte este posibil să ningă şi în sudul ţării, inclusiv în Capitală.

Sandu a explicat că temperaturile vor fi negative noaptea, ceea ce va favoriza apariţia precipitaţiilor sub formă de ninsoare şi în sudul ţării, inclusiv în Capitală.

„Ne îndreptăm spre regimul (n.r. meteo) de iarnă”, a adăugat directorul ANM.

Pe de altă parte, Ion Sandu a spus că, din punct de vedere al culturilor agricole, nu vor fi probleme cel puţin până la jumătatea lunii decembrie.

Conform directorului ANM, până atunci, nu ar urma să se înregistreze temperaturi de -10,- 15 grade, care să afecteze culturile.

Meteorologii au emis miercuri o avertizare cod galben pentru 26 de judeţe din nordul, estul, sud-estul şi centrul ţării, unde începând de miercuri seară şi până vineri va ploua, în unele zone vor fi lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va atinge la rafală viteze de peste 55 de kilometri pe oră.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`