După ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat pe Toni Greblă în primă instanţă, jurnalista Sorina Matei publică dezvăluiri incredibile despre felul în care în DNA a fost instrumentat dosarul fostului judecător de la Curtea Constituţională.
Mai exact, în timp ce procurorul de la Secţia a II-a a DNA se ocupa de instrumentarea dosarului fostului judecător CCR, Secţia I l-a reţinut la 2:30 noaptea pe fratele acestuia şi l-au adus în Bucureşti la sediul DNA într-un birou care se afla fix lângă cel al magistratului care se ocupa de cazul Toni Greblă.
“S-a pus în faţa ei, în genunchi, un bărbat, cât era de mare, şi a implorat-o plângând în hohote să nu-i ia fratele. Şi i l-a luat. De atunci, omul a fost de nerecunoscut, nu mai auzea ce-i spui, vorbeai cu el şi se uita în gol. De atunci n-a mai fost el”, povestesc mai mulţi colegi ai procurorului. “A fost cel mai crâncen, cel mai şocant moment din DNA”, arată Sorina Matei pe blogul său.
Toate aceste evenimente din interiorul DNA au avut loc în contextul în care SRI exercita presiuni disperate care urmare a declării în repetate rânduri a Legilor Big Brother drept neconstituţionale de către Curtea Constituţională unde Toni Greblă activa.
Evenimentele au avut loc în noapte de 5 spre 6 februarie 2015, fratele procurorului fiind reţinut într-un dosar în care DNA a cerut confiscare specială pentru 5795 lei şi recuperare de prejudiciu de 1672,50 lei. Ulterior i s-au deschis mai mult dosare la DNA, toate la Secţia I.
La doar patru zile după reţinerea fratelui, procurorul, ajutat de către un coleg, a dispus reţinerea lui Toni Greblă şi trimiterea acestuia către instanţa cu propunere de arest la domiciliu, propunere respinsă de Înalta Curte.
„De atunci, dosarul judecătorului CCR e instrumentat în paralel în DNA cu dosarul fratelui procurorului. Secţia a II-a a DNA avea dosarul cu judecătorul CCR, Secţia I a DNA avea fratele procurorului care instrumenta dosarul judecătorului CCR”, arată Sorina Matei.
În cele din urmă, fratele procurorului este condamnat definitiv, în 3 aprilie 2017, la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare, în timp ce Toni Greblă avea să fie achitat, pe 11 mai 2018, în primă instanţă.
Cât despre procurori, magistratul care a instrumentat dosarul fostului judecător CCR avea să plece din DNA fiind numit în 2016 într-o funcţie publică de către guvern, în timp ce, al doilea procuror care a ajutat în cazul Greblă avea să fie revocat de Kovesi din DNA.
La rândul său, procurorul de la Secţia I care a instrumentat dosarul fratelui avea să fie revocat la începutul acestui an după ce a fost implicat într-un accident rutier în timp ce conducea în stare de ebrietate.
Întreagul material privind dezvăluirile jurnalistei Sorina Matei, poate fi citit AICI