Fostul şef al DIICOT Alba, Ioan Mureşan, şi cei doi complici ai săi au fabricat dosarul lui Traian Berbeceanu încercând să îl reducă la tăcere pe fostul şef al BCCO Alba şi să obţină de la acesta materiale despre care credeau că i-ar fi putut incrimina, spun procurorii anticorupție.
În rechizitoriul DNA se arată că „actele de urmărire penală efectuate în prezenta cauză au relevat existenţa unei activităţi infracţionale extrem de elaborate a inculpaţilor, subtil şi atent construită, prin folosirea cu rea-credinţă a funcţiei şi a instrumentelor procedurale, rezultatul final constând în colectarea unui material probator cu aparenţă de legalitate şi temeinicie, folosit pentru punerea sub inculpare şi reţinerea părţii vătămate Traian Berbeceanu, scopul principal decelat în anchetă fiind cel al înlăturării acestuia din funcţia deţinută şi al intrării în posesia materialelor compromiţătoare pentru oamenii legii, pe care cel vizat le-ar fi deţinut”, informează Mediafax.
Traian Berbeceanu a determinat din partea acestora „o reacţie de apărare, generată de panică şi concretizată în efectuarea unor demersuri infracţionale care au urmărit «reducerea la tăcere» a ofiţerului de poliţie”, mai precizează procurorii.
Procurorii susţin că cei trei au ales să acţioneze astfel din două motive, unul fiind acela că natura funcţiei deţinute – de procuror, respectiv ofiţer de poliţie – le-a permis construirea unei cauze penale împotriva lui Berbeceanu.
Al doilea motiv a fost acela că doar prin intrarea în posesia materialelor incriminatoare pe care Berbeceanu pretindea că le deţine ori prin examinarea conţinutului acestora ar fi avut un control real asupra propriei lor situaţii juridice.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de menținere a măsurilor preventive dispuse în cauză.
Ioan Mureşan a demisionat de la conducerea DIICOT Alba, după ce a fost începută urmărirea penală în cazul lui, acesta fiind eliberat din funcţie în 29 mai.