Fostul director IT din Ministerul Justiţiei Ion Krech, trimis în judecată de DNA Ploieşti pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit 274.000 euro de la firme de software ca să le ajute să câştige licitaţii pentru atribuirea şi realizarea proiectelor de informatizare derulate de MJ, în valoare de aproape 30 de milioane de lei, a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare şi plata unor despăgubiri materiale de peste 19 milioane de lei către Ministerul Justiţiei, care s-a constitui parte civilă în dosar.
Decizia nu este definitivă, scrie stiripesurse.ro.
Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat, la finalul unui proces care a durat un an şi şase luni, în dosarul în care fostul director al Direcţiei IT din Ministerul Justiţiei, Ion Krech, a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti pentru luare de mită.
Astfel, magistraţii ş-au condamnat pe Krech la cinci ani închisoare, pentru luare de mită în formă continuată şi la patru ani închisoare pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în final fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, cea de cinci ani de detenţie, la care judecătorii au adăugat o treime din cealaltă pedeapsă.