Doctorul Adrian Streinu – Cercel: Anual apar 400 – 500 de cazuri noi de infectare cu HIV

Doctorul Adrian Streinu - Cercel: Anual apar 400 - 500 de cazuri noi de infectare cu HIV
Foto: evz.ro

Doctorul Adrian Streinu-Cercel a declarat că, anual, sunt  înregistrate între 400 şi 500 de cazuri noi de infectare cu HIV/SIDA, la nivel naţional.

„În momentul de faţă avem în jur de 10.000 de pacienţi infectaţi cu HIV. Mai mult de 8.000 sunt în tratament şi urmărire constantă, restul aşteaptă să fie incluşi în tratament. Numărul a rămas constant şi România se poate lăuda, dacă vreţi, cu faptul că din 2001 încoace a rămas la o rată de infectare constantă, în jur de 400 – 500 de cazuri pe an, incluzând şi cazurile de import”, a spus Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, cu ocazia lansării Campaniei naţionale de informare şi educare pentru conştientizarea testării, intitulată „HIV Street Art”.

El a mai menţionat că speranţa de viaţă a crescut în cazul celor infectaţi, în ultimii 24 de ani. În prezent, sunt în viaţă şi pacienţi diagnosticaţi la începutul anilor ’90, a precizat medicul.

„Vârsta pacienţilor cu HIV este între 20 şi 40 de ani. Cei de 24 de ani sunt cei mai mulţi. 80 la sută din cazuri sunt din cauza actelor sexuale neprotejate. Sunt 50 la sută femei şi 50 la sută bărbaţi”, a mai spus Streinu-Cercel.

El a mai precizat că cei care doresc să stabilească o relaţie de lungă durată ar trebui să folosească prezervativul în primele 3 – 6 luni, timp în care se testează de Hepatită B, Hepatită C şi HIV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`