Doliu în Baroul dâmboviţean! A murit un cunoscut avocat (FOTO)

Andrei Lulu Vlad a murit în această dimineaţă. Vestea este și mai tragică pentru că într-o lună Lulu Vlad ar fi împlinit 69 de ani. El nu mai practica meseria, dar fusese ales preşedinte al Casei de Asigurări a avocaţilor din judeţ.

El a fost un avocat foarte apreciat de oamenii din Dâmboviţa pentru munca sa. Cei din jurul lui l-au privit ca pe un mentor, însă avea șiun simți al umorului aparte. Avocatul Gabriel Cioacă amintește de una dintre ironiile avocatului, care a făcut deliciul Baroului. Lulu Vlad i-ar fi spusunui procuror care îl agasase şi care stătea la aceleşi nivel cu judecătorul în sala de instanţă: „Domnule procuror, să nu uitaţi că ocupaţi acel loc dintr-un moft al tâmplarului.”

„Cu un nespus regret, am aflat astazi ca unul dintre cei care mi-au indrumat pasii la debutul carierei mele profesionale, a plecat spre îngeri. Un om in preajma caruia nu te plictiseai niciodata si de la care toti am avut cate ceva de invatat„. a scris astăzi pe pagina sa de facebook, Gabriel Cioacă.

Lulu Vlad iubea lumea sportului,mergând la meciurile echipelor târgoviştene de baschet şi volei. În ultima perioadă s-a dedicat familiei, renunțând la profesie.

Avocatul va fi înmormântat duminică, 7 mai, la Pucioasa.