Eveniment - 09 dec, 13:20
Doliu în teatrul românesc. Actrița Giliola Motoi a încetat din viață, vineri, la vârsta de 47 de ani.
Giliola Motoi era actriță la Teatrul Național „I.L. Cragiale”.
Anunțul trist a fost făcut de reprezentanții TNB pe Facebook.
„Familia teatrului este mai săracă, noi suntem mai singuri şi mai trişti. A fost Veronica Micle, a fost Miţa Protopopescu, Filomela sau Coralia, însă pentru noi toţi a fost şi va fi Giliola Motoi, o actriţă de o mare sensibilitate şi cu un farmec aparte, ale cărei interpretări vor rămâne vii multă vreme de-acum înainte. Noi, cu siguranţă, nu o vom uita!”, potrivit unui anunţ al TNB.
Giliola Motoi a fost căsătorită cu actorul George Motoi, care s-a stins în 2015.