JurnalistulEmanuel Isopescu a murit în această seară, la vârsta de 75 de ani, după o lungă perioadă de suferință, potrivit unui anunț făcut de bunul său prieten Emil Hossu-Longin, pe o rețea de socializare.
Și fiica cunoscutului om de presă, Ioana Isopescu, a transmis un mesaj în care anunța faptul că tatăl său a trecut într-o altă lume, mult mai bună.
„Drepții cu drepții, viii cu viii 3.08.1945-2.09.2020. Tătucă, rămas bun”, a transmis Ioana Isopescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
La scurtă vreme după ce a aflat că mentorul său în ale jurnalismului s-a stins din viață, Emil Hosu Longin a publicat un mesaj emoționant pe Facebook.
„E cel care mi-a deschis cariera de jurnalist în TVR, la Social, omul pe care îl știa oricine, în orice loc din România. M-a învățat multe, mi-a dat încredere și emisiuni. A fost un boier, un altruist, un ziarist excelent. Mi-a fost prieten, camarad și tovarăș de tenis de masă. Rămas bun, Șefule, mulțumesc frumos pentru tot!”, a scris Hossu-Longin în postarea pe care a publicat-o pe Facebook.