În urma informațiilor apărute în presă conform cărora toți răniții din incendiul din Colectiv vor fi mutați la spitale din străinătate, Secretarul de Stat, Dorel Săndesc a declarat că se va forma o comisie specială care îi va examina pe toți. Această comisie va urma să stabilească persoanele care au nevoie de transfer la spitalele din afara țării, dar și persoanele care pot rămâne pentru îngrijiri în spitalele din Capitală.
„Alături de specialiști din mai multe domenii- chirurgi, experți în recuperare medicală, psihologi și asistenți sociali am stabilit că vom examina toate persoanele internate în spitalele din București, dar și pe cele care au fost externate pentru a le fi stabilite un program de recuperare special, atât pentru pacient cât și pentru membri familiei. Coordonatorul acestui program este doctorul Gabi Diaconu. Această comisie va constata dacă, prin gravitatea arsurilor și a rănilor, pacientul va fi externat în străinătate”, a transmis secretarul la Ministerul Sănătății.
Acesta a mai declarat că infecțiile intrasăpitalicești sunt invitabile la pacienții care au suferit arsuri.
„Nu este nevoie ca acum să detaliem și să dezbatem- infecțiile intraspitalicești la pacienții arși sunt inevitabile”, a mai spus doctorul.
#DIRECT_ONE_2fzdow#