Decizie importantă a magistraţilor într-unul din dosarele lui Sebastian Ghiţă

Decizie importantă a magistraţilor într-unul din dosarele lui Sebastian Ghiţă

Tribunalul Prahova a decis scoaterea de sub măsura preventivă a controlului judiciar a cumnatului lui Sebastian Ghiţă, Cristian Anastasescu, şi a omului de afaceri Bogdan Padiu, reprezentanţi ai SC Asesoft International SA, respectiv SC Teamnet International SA.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis, luni, plângerile formulate de Anastasescu şi Padiu împotriva ordonanţei DNA Ploieşti din data de 27 martie de prelungire a controlului judiciar şi a revocat măsura preventivă luată faţă de cei doi în data de 28 februarie 2017.

Cei doi sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată, şi constituire a unui grup infracţional organizat.

În acest dosar este urmărit penal şi Sebastian Ghiţă pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de spălare a banilor în formă continuată şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Potrivit unui comunicat al DNA, Sebastian Ghiţă a primit, în perioada 2007 – 2014, pentru contracte atribuite de instituţii şi autorităţi publice unor societăţi comerciale din domeniul IT, sume de bani cuprinse între trei şi zece milioane euro.