Consilierul Constantin Guguianu care a demisionat, luni, din PSD, s-a ales și cu un dosar penal după ce săptămâna trecută a postat pe Facebook fotografii trucate cu președintele Iohannis în haine militare naziste, informează B1 TV.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani va face verificări în cazul lui Constantin guguianu, asta după ce Curtea de Apel Galați s-a sesizat în legătură cu gestul fostului consilier județean PSD din Vrancea.
Dacă va fi găsit vinovat, Guguianu riscă o pedeapsă cu închisoarea de la trei luni până la trei ani sau o amendă. Deocamdată, cercetările sunt încă la început iar, în caâteva zile acesta va fi chemat în fața procurorilor pentru audieri.
„La data de 14.01.2019, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, aprobată prin Legea nr. 107/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În procesul-verbal de sesizare, s-a reţinut, în fapt, că un consilier judeţean din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, ar fi postat pe o reţea de socializare o imagine prelucrată în care Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, este prezentat îmbrăcat într-o uniformă nazistă.
Procesul-verbal de sesizare din oficiu, împreună cu xerocopii de pe articolele de presă din mass-media, au fost trimise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, pentru a efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 4 alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 31/2002, aprobată prin Legea nr. 107/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Facem precizarea că încheierea procesului-verbal menţionat anterior reprezintă unul dintre modurile generale de sesizare prevăzut de art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală, având ca scop încunoştinţarea organelor de urmărire penală competente să efectueze investigaţiile necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Sesizarea din oficiu realizată în condiţiile menţionate anterior reprezintă o activitate judiciară care, în nicio situaţie, nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă al procurorilor.
Constantin Guguianu a deminisonat din funcția de consilier județean și din celelalte funcții deținute, după ce a distribuit, săptămâna trecută, o imagine trucată, care îl înfăţişa pe preşedintele Klaus Iohannis într-o uniformă militară nazistă. Postarea, care a atras numeroase critici în mediul online, dar și în propriul partid, a fost ştearsă între timp.
Pe 12 ianuarie, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”, a anunțat pe pagina de Facebook că „astfel de comunicări, făcute de către un demnitar al statului pot atrage și încuraja derapaje grave”.
Constantin Guguianu este fost ofiţer de contrainformaţii militare şi a fost timp de 15 ani consilier judeţean la Vrancea, ales pe listele PSD.
Guguianu i-a cerut scuze public șefului statului, admițând că a greșit atât față de acesta, cât și față de etnicii germani și de partidul din care face parte.