Două cutremure s-au produs în județul Caraș-Severin: Cel mai mare a avut magnitudinea 4,8

Două cutremure s-au produs în județul Caraș-Severin: Cel mai mare a avut magnitudinea 4,8
Foto: komonews.com

Două cutremure s-au produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în judeţul Caraş-Severin, cel mai mare dintre acestea având magnitudinea de 4,8, potrivit Institutului Naţional pentru Fizică Pământului (INFP).

Sesimul de 4,8 grade a avut loc la ora 01:00, la o adâncime de 4 kilometri, oraşele cele mai apropiate de epicentru fiind Caransebeş (30 de kilometri), Reşiţa (34 de kilometri), Oţelu Roşu (41 de kilometri), Oraviţa (49 de kilometri) şi Orşova (50 de kilometri).

Al doilea cutremur, cu epicentrul tot în Caraş-Severin, a avut magnitudinea 2,5 şi s-a produs la ora 01:41.