Două noi focare de infecţie cu Covid-19 au fost descoperite în Iași

Două noi focare de infecţie cu Covid-19 au fost descoperite în Iași
Foto: Hepta - Zuma Press / Lorenzo Carnero

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi au informat, duminică, 27 septembrie, că au fost confirmate în judeţ două noi focare de infectare cu noul coronavirus de tip SARS-CoV-2.

Încă două focare de Covid-19 confirmate în Iași

Conform purtătorului de cuvânt al DSP, Marius Voicescu, unul dintre focarele Covid-19 este la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” din Iaşi, aici fiind confirmate pozitiv trei persoane. Mai exact, este vorba despre doi pacienţi şi un angajat al instutuției spitalicești.

”Salariatul, un brancardier, a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase. Pacienţii pozitivi au fost transferaţi în zona COVID, iar cei negativi au fost izolaţi în zona tampon. Ei vor fi retestaţi la şapte zile”, a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP.

Până acum s-a dispus izolarea celor doi paciențiinfectaţi şi evaluarea şi internarea angajatului bolnav simptomatic. De asemenea, se efectuează monitorizarea zilnică a stării de sănătate a întregului efectiv de către medici infecţionisti, aprovizionarea constantă cu echipament de protecţie şi dezinfectante, iar în toate spaţiile se efectuează săptămânal curăţenia generală şi dezinfecţia.

Câte persoane sunt infectate

Un alt focar de Covid-19 a fost descoperit la Căminul de Bătrâni „Sf. Iosif” din Iaşi, 75 de persoane fiind testate pozitiv cu malaria respiratorie declanșată denoul virus ucigaș SARS-CoV-2.Dintre acestea 33 sunt beneficiari şi 42 de salariaţi. La recomandarea unui medic epidemiolog, cu toţii au fost izolaţi în centru după ce au fost confirmaţi pozitiv.

Astfel, nu mai puțin decât 78 de persoane au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus care a declanșat o adevărată criză sanitară la nivel mndial.

Bilanțul infecțiilor cu coronavirus

Până astăzi, 27septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 122.673decazuride persoane infectate cu noulvirus(COVID – 19).98.607 de pacienți au fost declarați vindecați.

Numărul victimelor a ajuns la 4.718, după ce încă 31 de pacienți COVID-19 au decedat. Este vorba despre 21 bărbați și 10 femei, care erau internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui și București.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.438 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Pe teritoriul României, 9.638 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.278 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.124 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

Autoritățile au mai anunțat că 13.528 de teste au fost prelucrate în ultima zi, astfel că numărul total al acestora a ajuns la 2.366.178. ÎnDiaspora, 6.693 de cetățeni români au fost depistați pozitiv cucoronavirus. 126 au decedat, iar 428 au fost declarați vindecați.

Ultima oră
18:07 - Newsweek: Bolojan nu poate trece un guvern nici dacă îl votează toți „trădătorii” din SOS și POT. Îi lipsesc 5 voturi
18:04 - Val de teorii ale conspirației după moartea și dispariția unor cercetători din SUA. Familiile: „Speculațiile sunt dezgustătoare”
17:57 - Nicușor Dan clarifică. Cât de îngrijorată este Europa de criza politică din România: „Unii m-au întrebat” (VIDEO)
17:51 - Nicușor Dan a refuzat din nou să emită vreo părere despre criza politică: „Vreau să îmi păstrez cu fermitate postura de mediator”
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau