Două persoane au ajuns la spital, după ce au fost lovite accidental cu mașina. Una dintre ele este în stare critică

Două persoane au ajuns la spital, după ce au fost lovite accidental cu mașina. Una dintre ele este în stare critică
Sursa foto: Shutterstock

Două persoane au fost rănite „din greșeală” pe un câmp, din apropierea localității Lunca Banului, județul Vaslui. Incidentul a avut loc marți dimineață și, în urma impactului, o persoană se află în stare gravă.

Una din persoane a fost găsită în stare de inconștiență și ambele au fost transportate la spital. Cercetările continuă pentru stabilirea, cu exactitate, a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

„Două persoane de sex masculin au fost lovite accidental de un autoturism aflat pe un câmp în apropiere de Lunca Banului. Au fost trimise două ambulanțe SAJ B2. O victimă a fost găsită în stare critică, inconștientă și instabilă hemodinamic. A doua victimă a fost găsită conștientă, cu diverse contuzii. Au fost preluate și transportate la Spitalul Municipal Huși”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu, potrivit agerpres.