În plin val 5, în timpul căruia varianta Omicron ar fi devenit predominantă, medicul Adrian Marinescu, de la Institutul „Matei Balș” din Capitală, a oferit vești bune. Spitalele consemnează mult mai puțini pacienți și implicit, decese.
Varianta Omicron este mult mai cotagioasă și totodată, mai puțin agresivă, a subliniat medicul.
„Mă aştept să fie mai multe cazuri, mai ales că se testează mai mult, iar boala se transmite mai uşor. Cele mai multe cazuri vor fi însă uşoare sau medii. Acum mai e şi discuţia că va fi complicat, şi v-o spune medicul, o spun cei care lucrează în general în circuitul COVID, va fi foarte greu de evaluat un număr foarte mare de pacienţi într-un timp scurt. În Bucureşti vorbim deja de predominanţa variantei Omicron. În ţară, încă nu, dar în curând va fi toată România”, a explicat Marinescu pentru Adevărul.ro.
Vârful valului 5 va fi la jumătatea lunii februarie, estimează Marinescu.
„Vârful valului va fi undeva în jumătatea lunii februarie, sigur plus-minus, atunci ar trebui să fie intensitatea maximă. Iar scăderea nu va fi peste noapte, ci se va întâmpla treptat. Dar mă aştept ca după luna martie situaţia să înceapă să se echilibreze. Ceea ce înseamnă că avem acum nişte săptămâni care vor fi complicate, din păcate”, a mai transmis medicul.
După februarie, România poate spune că a trecut peste pandemie, potrivit medicului Marinescu.
„Valul acesta va fi ultima strigare. Nu înseamnă că dispare virusul, dar mă aştept să fie ultima strigare cu impact important în populaţie. Vor exista în continuare cazuri care însă mă aştept să fie în număr mai mic, la nivel de regiune.
Nu ştiu cât vor ţine de sezon, pentru că virusul nu e neapărat sezonier, dar mă aştept ca lucrurile să se schimbe treptat şi să fie punctul în care să nu mai fie nevoie de măsuri efective, să nu mai fie necesare. Şi vom reuşi să convieţuim cu virusul. După acest val mă aştept ca vara să fie deja liniştită. Mă aştept ca din vară să se întâmple toate acestea, adică să revenim la normalitate, să ne bucurăm de lucrurile pe care le puteam trăi în mod normal, la o viaţă normală.
(…) Practic, orice virus are un ciclu şi are o evoluţie naturală. Chiar şi gripa spaniolă a ţinut trei ani şi nu am mai avut-o în continuare. Sigur, la nivelul acelui tip de virus, pentru că virusuri gripale şi coronavirusuri am mai avut, avem şi vom avea tot timpul. Discutăm strict de ceea ce face SARS-CoV-2. Cu răbdare va fi bine”, a concluzionat Adrian Marinescu.