Eduard Hellvig: Există o puternică propagandă antioccidentală și antieuropeană. În zona în care ne aflăm se manifestă mai multe presiuni (VIDEO)

Eduard Hellvig: Există o puternică propagandă antioccidentală și antieuropeană. În zona în care ne aflăm se manifestă mai multe presiuni (VIDEO)

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a vorbit joi, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre presiunile existente în zona în care ne aflăm, subliniind că România a devenit un pilon de stabilitate în regiune.

Eduard Hellvig: Există o puternică propagandă antioccidentală și antieuropeană. În zona în care ne aflăm se manifestă mai multe presiuni

#DIRECT_ONE_4oedix#

”Într-un moment îngrijorător, în care spiritul euro-atlantic este pus sub semnul întrebării și câștigă teren ideea unei Europe cu geometrie variabilă, România devine parte proactivă a nucleului angajat în relansarea proiectului continental.

Zona în care ne aflăm este spațiul de manifestare a multor presiuni, au loc repoziționări inclusiv de granițe, iar România reprezintă un pilon de stabilitate cu resurse semnificative și începem să avem un cuvânt de spus în dezbaterea privind arhitectura europeană a viitorului.

Există însă o puternică propagandă antioccidentală și antieuropeană, în forme mai mult sau mai puțin vizibile. Informația devine astfel un instrument utilizat în scopuri subversive, inclusiv prin campanii de diseminare cu bună știință de date false sau trunchiate.

Avem de-a face cu o reală agresiune hibridă în care atacarea reperelor, afectarea încrederii și percepție asupra instituțiilor-cheie ale statului reprezintă elemente importante.

De altfel, aceste încercări de denigrare ale instituțiilor și valorilor democratice se manifestă la nivel european și prin potențialul lor de contagiune se creează un teren fertil pentru manifestări extremiste, terorism sau anarhism”, a declarat Eduard Hellvig.