Politică - 21 nov, 17:14
Elena Udrea a vorbit despre momentul condamnării fostului premier Adrian Năstase.
Întrebată, la Antena 3, dacă ea şi Traian Băsescu s-au bucurat atunci când a fost condamnat Năstase, Udrea a dat un răspuns surprinzător.
„Eu am plâns. Erau mai mulţi oameni de faţă. Nu înţelegeau, că era un adversar. Mie mi se părea tragic că o ţară îşi condamnă aşa un fost premier”, a declarat fostul ministru al Dezvoltării Regionale, potrivit stiripesurse.ro.
În iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat la alegerile prezidenţiale din partea PSD.