Elena Udrea s-a prezentat joi la Curtea Supremă unde are loc un termen din camera preliminară în dosarul în care aceasta a fost trimisă în judecată pentru felul cum a fost finanță campania electorală din 2009.
La sosirea la instanță, Udrea a lansat un atac dur la adresa șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, pe care a acuzat-o de "instigare la represiune nedreaptă" și a anunțat că a vorbit cu avocatul și cu siguranță va depune o plângere la CSM.
"Dacă atunci când vorbesc procurorii din sistem nu se întâmplă nimic, mă îngrozește ce se întâmpla azi. (…) Instigarea la represiune nedreaptă nu se pedepsește în codul penal. O să vedem cum se poate. O să fac plângere la CSM și da, vor veni vremuri în care toate aceste plângeri pe care le-am făcut eu și altii, vor fi judecate corect", a precizat Udrea.
Nici procurorii din cadrul DNA care i-au instrumentat dosare penale fostei ministre nu au scăpat de atacurile acesteia, Udrea afirmând că le-a făcut plângere procurorii Bulancea și Popovici.
"Eu am făcut o plangere la Parchetul General față de executanții doamnei Kovesi, domnii Bulancea și Popovici. Nu știu ce se întâmplă acolo, dar câtă vreme își permite domnul Lazăr să spună despre abuzuri că poate procurorii sunt obosiți, câtă încredere să ai?", a spus Elena Udrea.
Elena Udrea are deja o condamnare de 6 ani de închisoare în Dosarul Bute, sentință atacată cu apel, și mai este trimisă în judecată sau cercetată în câteva dosare penale, printre care și cel al finanțării campaniei electorale la care s-a prezentat joi la Curtea Supremă, dosar în care mai sunt inculpați Ioana Băsescu sau Dan Andronic.
Elena Udrea, plângere la CSM împotriva lui Kovesi: "Instigarea la represiune nedreaptă nu se pedepsește în codul penal"
#DIRECT_ONE_yw6mup#