Caz șocant la o școală din Oradea. Un elev de clasa a VIII-a a venit cu un cuțit la școală, susținând că motivul pentru care îl avea asupra lui era strict de apărare.
Fapta băiatului a fost descoperită după ce, o colegă de-ale acestuia a observat obiectul și l-a rugat pe băiat să i-l împrumute, pentru a vedea cum taie o foaie. În timpul încercării elevei, aceasta s-a rănit din greșeală și a ajuns la spital, împreună cu mama ei. Femeia a sunat-o pe dirigintă pentru a-i povesti incidentul care avusese loc în cursul dimineții. Din fericire, medicul care a consultat-o a stabilit că rana nu este gravă, potrivit Bihor Online.
Imediat după apel, diriginta s-a dus în curtea școlii, unde se afla elevul, cerându-i acestuia să îi încredințese cuțitul. Băiatul s-a conformat și i-a spus profesoarei că l-a adus cu el pentru a se apăra de un grup de persoane cu care ar fi avut un conflict în urmă cu câteva zile.
Ușterior, polițiștii au ridicat cuțitul și l-au dus în camera de corpuri delicte, în timp ce Parchetul Oradea a făcut investigații pentru portul fără drept de obiecte periculoase.
Procurorii au hotărât să renunțe la urmărirea penală, motivând decizia prin gravitatea redusă a faptei.
„Făptuitorul a ținut cuțitul în buzunar și l-a înmânat doar unei colege, (iar – n. red.) pericolul social a fost îndepărtat la scurt timp de către diriginta clasei, care i-a solicitat numitului să predea cuțitul”, au spus procurorii.
În opinia procurorilor și a judecătorului de cameră preliminară, „fapta a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, existând o disproporţie vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmării produse”.