Reducerea emisiilor globale de carbon din acest an, un nou record / Este cea mai mare scădere înregistrată vreodată

Restricțiile de circulație impuse în urma stării de urgență, adoptate de diverse state, au contribuit în mod pozitiv la scăderea dramatică a emisiilor de carbon, iar ca rezultat au fost salvate în medie 11.000 de vieți, arată un studiu citat joi deThe Guardian.

Reducerea masivă a traficului rutier și a emisiilor industriale a împiedicat apariția a 6.000 de cazuri de astm la copii, evitând totodată 1.900 de vizite la unitățile de primiri urgențe, dar și 600 de nașteri înainte de termen, susține Centrul de cercetare pentru energie și aer curat (CREA).

Potrivit unor cercetări, s-a înregistrat o scădere „fără precedent” a consumului de combustibili fosili, de până la 8%, cea mai mare scădere înregistrată vreodată.

Totul s-a datorat blocajelor la nivel mondial, măsuri luate pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, a declarat Agenția Internațională pentru Energie.

Experții au avertizat însă că scăderea nu ar trebui considerată o veste bună în eforturile de combatere a schimbărilor climatice, deoarece, la momentul relansării economiilor țărilor, emisiile ar putea crește din nou cu ușurință.

„Oamenii mor și țările suferă acum traume economice enorme. Singura modalitate de reducere durabilă a emisiilor nu este prin blocare, ci prin instituirea politicilor energetice și climatice corecte”, a declarat Fatih Birol, directorul executiv al agenției.

Peste 4 miliarde de persoane trăiesc în țări care au impus restricții parțiale sau mai ample asupra activității economice. Până la jumătatea lunii aprilie, consumul de energie în multe dintre aceste țări era cu 17% până la 25% mai mic decât în ​​2019. Chiar și în condițiile relaxării anumitor restricții, se preconizează că emisiile globale de dioxid de carbon vor scădea cu aproximativ 2,6 miliarde de tone în acest an, o scădere de 8% față de 2019, mai arată raportul, scrie New York Times.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în 2020 nivelurile de dioxid de azot cu 40%, iar PM2,5 s-a redus cu 10%, ceea ce înseamnă că oamenii – care nu sunt bolnavi de COVID-19 – respiră mai ușor. Aceste două forme de poluare, care slăbesc sistemul cardiac, dar și pe cel respirator, sunt tradițional responsabile pentru circa 470.000 de decese anuale în Europa.

Astfel, emisiile globale ar putea reveni la nivelurile văzute ultima dată în 2010, anulând 10 ani de utilizare intensă a combustibililor fosili la nivel mondial. Așadar, scăderea anuală estimată a emisiilor ar fi de șase ori mai mare decât declinul înregistrat după criza financiară globală din 2009 și cu mult mai mare decât în ​​orice moment din Marea Depresiune sau la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Reducerea poluării în India are efecte uimitoare

Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, locuitorii din nordul statului Punjab, India, au putut să vadă munții Himalaya cu ochiul liber, aflați la mai bine de 160 de kilometri distanță.

Totul se datorează reducerii poluării, ca urmare a restricțiilor impuse.

Delhi a înregistrat o reducere de 44% a nivelului de poluare a aerului cu PM10 în prima zi a restricțiilor, iar calitatea aerului din ultimii ani s-a îmbunătățit considerabil, transmite CNN.

Cu toate acestea, există multe incertitudini

Raportul avertizează că, după crizele trecute, emisiile globale au revenit la nivelurile anterioare, odată ce șocul inițial a trecut.

Iar dacă țările, în special superputerile precum China, vor încerca să se ridice din recesiune și să-și ajute economiile prin subvenționarea industriilor poluante precum cărbunele sau oțelul, rezultatul emisiilor ar putea fi chiar mai mare decât declinul.

Recent, liderii din Germania, Marea Britanie, Japonia și alte părți au susținut o conferință video, prin care au cerut națiunilor să investească în tehnologie pentru a reduce emisiile, precum energia solară sau vehiculele electrice.

Deocamdată, actuala criză generată de coronavirus a transformat dramatic peisajul energetic global.

Potrivit raportului, consumul mondial de petrol a scăzut cu aproape 5% în primul trimestru al acestui an, în timp ce transportul rutier global a scăzut cu aproape 50%, iar traficul aerian cu 60%, față de 2019.

Folosirea cărbunelui a scăzut cu aproape 8% în primul trimestru al anului, fapt determinat de oprirea timpurie a activității din China, cel mai mare utilizator de cărbune din lume.

În schimb, energia eoliană și solară au înregistrat o ușoară creștere a cererii în timpul pandemiei, în vreme ce multe țări folosesc mult mai puțină energie electrică, anulând consumul din clădiri de birouri, restaurante și săli de film.

În acest context, Organizația Națiunilor Unite a declarat că emisiile globale ar trebui să scadă cu aproape 8% în fiecare an, până în 2030, dacă țările vor menține încălzirea globală sub 2 grade Celsius (3,6 grade Fahrenheit), valoare pe care liderii mondiali au considerat-o necesară pentru evitarea catastrofelor sociale și daunelor economice și de mediu provocate de schimbările climatice.

Glen Peters, director de cercetare la Centrul de Cercetări Climatice Internaționale din Norvegia, a evidențiat faptul că economia globală continuă să se bazeze foarte mult pe combustibili fosili pentru centrale, camioane, avioane, mașini și industriile grele care continuă să funcționeze în timpul crizei.

Ultima oră
08:28 - Beatrice Mahler: Morga Institutului Marius Nasta este plină. Am avut foarte multe decese în ultimul timp
08:02 - Patru persoane au murit, după un grav accident de circulație în județul Caraș-Severin. Una dintre victime avea 16 ani
07:48 - România, printre destinațiile preferate de nevaccinați, datorită măsurilor mai relaxate. „Au cerut un zbor doar dus”
00:08 - Olivia Steer, ironizată de Dana Rogoz: „A venit din nou acea perioadă specială a anului când port roz și când anunț femeile cât de importantă e prevenția”
23:52 - Ce spune Andreea Esca dacă fiica ei, Alexia Eram, ar avea o relație cu manelistul Tzancă Uraganul
23:48 - Rareș Bogdan: E o rușine că nu reușim să fim furnizori de materie primă, cereale, făină, carne / Economic, Florin Cîțu a făcut lucruri excepționale (VIDEO)
23:15 - Florin Cîţu, întrebat dacă este responsabil de eşecul campaniei de vaccinare: Nu sunt firmă de advertising
23:13 - Rareș Bogdan: Ne bazăm că USR PLUS va înțelege după congrese că noi nu avem motiv să renunțăm la Florin Cîțu și vor continua / Nu vor să rămână exclusiv într-o revoluție continuă ca Che Guevara în America de Sud (VIDEO)
22:43 - Mutarea momentului în televiziune: Florin Călinescu a semnat cu Prima TV. A fost anunţat oficial
22:28 - Rareș Bogdan: Ludovic Orban a afirmat într-o discuție în Modrogan că nu va sta piatră pe piatră și că nu va fi o bătălie de idei, ci va fi un adevărat război civil pe care o să îl declanșeze (VIDEO)