Episcopul Hușilor continuă să acuze deciziile autorităților: „Iaşiul a devenit pentru câteva zile un adevărat pustiu al Carantinei, unde Ispititorul a îmbrăcat savuros, fariseic şi ipocrit, nenumărate ipostaze”

Episcopul Hușilor continuă să acuze deciziile autorităților: „Iaşiul a devenit pentru câteva zile un adevărat pustiu al Carantinei, unde Ispititorul a îmbrăcat savuros, fariseic şi ipocrit, nenumărate ipostaze”
sursa foto: episcopia husilor

Cu ocazia Hramului Sfintei Parascheva, Preasfinţitul Ignatie, Episcopul Huşilor, a reacționat, printr-un mesaj adresat credincioșilor, faţă de acuzaţiile care i se aduc în spațiul public, după o serie de afirmații pe care le-a făcut. În continuare, acesta acuză deciziile luate de autorități pentru anularea pelerinajului Sfintei Parascheva.

Episcopul Hușilor acuză decizia autorităților de a anula pelerinajul Sfintei Parascheva

Zilele trecute, Episcopul Hușilor a criticat extrem de dur decizia autorităţilor de a interzice accesul pelerinilor din afara Iașului la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, acuzând că virusul pare să aibă o preferință specială pentru enoriași, căci restricțiile cele mai dure îi visează mereu pe aceștia.

Preotul a mai remarcat faptul că, în decizia luată, autoritățile au pornit de la premisa că pelerinii sunt niște infractori care nu vor respecta regulile. Ierarhul a mai afirmat că politicienii au luat aceste hotărâri deloc inspirate pentru că pur și simplu nu sunt în stare să gestioneze lucid și coerent epidemia de COVID-19.

„Că virusul stă mai abitir după colţul tuturor bisericilor, aşteptând liniştit, satisfăcut, încrezător şi dornic să-i înşface doar pe cei care sunt creştini ortodocşi şi fără buletin de Iaşi. Că identitatea unui om – cea din buletin, care acum se năpusteşte asupra sufletului din tine – poate deveni subiect de suspiciune, asuprire şi gâlceavă, exact ca în vremea totalitarismului ateu-comunist. Că restricţiile trebuie înăsprite, cu vădită consecvenţă, doar de sărbătorile creştine, ca nu cumva virusul, care are o preferinţă obsesivă şi compulsivă pentru mediul religios, să se multiplice vertiginos. Că oamenilor credincioşi nu trebuie să li se dea şansa, în timpul pelerinajelor, de a respecta, cu conştiinciozitate, recomandările sanitare absolut legitime, pentru că sunt consideraţi aprioric ca având, în mod natural, înclinaţia de a călca legea, adică, mai pe şleau, ca fiind potenţiali infractori. Că apostolii ateismului neomarxist şi fără vibraţii metafizice ar şti mai bine decât oamenii Bisericii, creştini şi slujitori, că sănătatea este un mare dar de la Dumnezeu şi că a-ţi iubi aproapele înseamnă şi a-l proteja de orice pericol care îi poate zdruncina sau fărâmiţa acest dar.

Biserica nu a fost şi nici nu este prigonită, ci, pur şi simplu, permanent forţată de contextul unor restricţii ofensatoare să-şi apere tot timpul legitimitatea prezenţei sale în sfera publică şi dreptul la trăirea actului credinţei, fapt care este echivalent cu tentativa de a-i pune pe cap o pernă, ca să nu mai respire deloc. Asta mi se pare mai grav decât orice tentativă de anihilare directă şi agresivă”, a afirmat episcopul Huşilor, potrivit unul mesaj publicat pe site-ul Episcopiei, zilele trecute.

Episcopul Hușilor reacționează la acuzațiile care i se aduc

„Mai mult ca niciodată, în anul acesta pandemic, când umanitatea este zguduită de un virus, care ne tulbură sănătatea, viaţa, existenţa, Sfânta Parascheva poartă povara necredinţei, a urii ateiste a progresiştilor din agora virtuală sau reală, a agoniei celor care vor să anihileze orice pâlpâire firavă a credinţei, a celor mândri şi cu reflexe luciferice, care cred în minciuna iluziei lor că o pot carantina pe Sfânta în casa ei.

De asemenea, Sfânta Parascheva poartă povara suferinţei credincioşilor, aidoma lui Iov, cărora le-a fost furată, prin argumente şi sofisme elaborate, exact bucuria îmbrăţişării şi întâlnirii faţă către faţă cu cea pe care o simt, în puterea cuvântului, ca fiind „mult folositoarea”.

Iaşiul a devenit pentru câteva zile un adevărat pustiu al Carantaniei, unde Ispititorul a îmbrăcat savuros, fariseic şi ipocrit, nenumărate ipostaze, neţinând cont că bucuria sărbătorii se putea desfăşura în condiţii de respectare, cu stricteţe, a recomandărilor sanitare în vreme de pandemie şi cu încredinţarea că orice creştin, iubindu-şi aproapele, se protejează atât pe sine, cât şi pe cei din jurul său.

Dar, aşa cum deja ştim, sfidarea credinţei nu are nevoie de argumente pentru a se instala. Este nevoie doar de determinare şi, mai ales, de consecvenţă. Peste câteva zile îşi va căuta nestingherit rezidenţă undeva prin Bucureşti. Dar să nu ne pierdem nădejdea.

Sfânta Parascheva, frumoasă prin sfinţenie şi graţioasă prin bunătate, „înţelege umanitatea obosită a zilelor noastre” (Arhimandritul Vasilios), învăţându-ne că bunătatea şi „curăţiainimii se măsoară prin iubirea neputincioşilor care se poticnesc.

Chiar dacă mulţi dintre noi nu putem merge să o salutăm pe Sfânta Parascheva de ziua ei, aşa cum o facem când ne vizităm prietenii cu ocazia zilelor de naştere sau onomastice, ca semn al dragostei noastre, să o aducem noi pe Sfânta în umila noastră inimă.

Sfântă Parascheva, binecuvintează-ne pe noi, pe toţi cei din Vaslui, care vrere am fi avut ca să te cercetăm, să-ţi spunem smerit la raclă rugile noastre, bucuriile sau suferinţele noastre, dar nu putem, pentru că, din păcate, nu am fost înzestraţi cu marele privilegiu, caracteristic vremilor de pandemie, să avem buletin de Iaşi”, se arată în mesajul transmis de Preasfinţitul Ignatie cu ocazia Hramului Sfintei Parascheva.

Episcop Ignatie a reacționat și la acuzațiile potrivit cărora este acuzat că ar fi tratat cu ironie virusul SARS-CoV-2, în contextul interziceii pelerinajului de la Iaşi:

„Pentru manipulatorii de serviciu: cred că există covid-19 (nu a fost nevoie să trec printr-o asemenea experienţă ca să ajung la o asemenea concluzie; credinţa în Dumnezeu şi profesionalismul medicilor m-au ajutat de am depăşit, cu linişte interioară şi speranţă multă, acest moment de încercare din viaţa mea); În egală măsură, cred că există şi virusul ateismului sovietic reciclat, pe care îl vedem că se năpusteşte vehement şi furibund asupra Bisericii Ortodoxe Române, dar fără succes concret asupra dimensiuni interioare a sufletului, pentru că Dumnezeu ne-a hărăzit cu darul imunităţii credinţei atât în vremea comunismului ateu – cel mai cumplit microb al umanităţii secolului al XX-lea – , cât şi în vremurile „omului recent”, multiplicat în diversele tulpini ale progresimului neomarxist contemporan;

Sunt pentru respectarea recomandărilor sanitare pe vreme de pandemie cu maximă şi responsabilă stricteţe – dovadă stau toate intervenţiile mele scrise încă din vremea stării de urgenţă – , însă fără a trece cu vederea ingerinţele statului în trăirea actului credinţei, care au drept finalitate nefastă lezarea şi limitarea, în mod profund şi discreţionar, a libertatăţii religioase; principala mea raţiune care stă la baza respectării recomandărilor sanitare, nu este obligativitatea lor, ci dragostea faţă de aproapele şi conştiinţa faptului că sănătatea este darul lui Dumnezeu, de care trebuie să avem mare grijă, ceea ce înseamnă mai mult decât orice restricţie impusă; Nu am ironizat niciodată virusul, cum tendenţios şi mincinos au transmis haterii din mediul online, ci incapacitatea unora, nu instituţii, de a gestiona lucid şi coerent criza pandemică prin care trecem, precum şi atitudinea de dispreţ faţă de creştinul pentru care dimensiunea spirituală a vieţii este un esenţială;

Indignarea Bisericii nu este din cauza faptului că cineva ar fi afirmat că moaştele sunt purtătoare de viruşi – noi oricum nu credem aşa ceva – , aşa cum sofisticat încerca cineva să demonstreze acest lucrul, ci din cauza faptului că nu a fost chemată la dialog şi cooperare, marcă a oricărei societăţi civilizate, într-o problematică care o priveşte în mod direct; nu cred nici în negaţioniştii pandemiei, dar nici în panicarzii zeloşi ai covidului, ci în moderaţie, în simţul responsabilităţii şi în respect pentru cei care, prin cercetare ştiinţifică asiduă, prin efortul actului medical, prin politici coerente, eficiente şi pertinente, caută să găsească soluţii pentru a ieşi cu bine din această criză sanitară”, este mesajul transmis de Episcopul Hușilor, și el testat pozitiv cu coronavirus la începutul lunii septembrie.