Eugen Nicolicea, despre raportul GRECO: Ori noi nu am explicat aşa cum trebuie, ori ei n-au înţeles ce am explicat noi 

Eugen Nicolicea, despre raportul GRECO: Ori noi nu am explicat aşa cum trebuie, ori ei n-au înţeles ce am explicat noi 

Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, a precizat, referitor la raportul Grupului Statelor împotriva Corupţiei din cadrul Consiliului Europei (GRECO), că probabil cei care au modificat legile justiţiei nu au explicat bine ce au făcut, ori cei de la GRECO nu au înţeles.

De asemenea, Nicolicea a susţinut că vor urma alte clarificări, „în altă manieră, în aşa fel încât să înţeleagă”, informează Hotnews.

„Prima chestiune era o temere cu încălcarea independenţei judecătorilor şi procurorilor, temere pe care am văzut-o şi lucrul trebuie să fie foarte clar: încălcarea independenţei judecătorilor şi procurorilor înseamnă încălcarea separaţiei puterilor în stat. Acest motiv este evident un motiv de neconstituţionalitate a unei legi. Dacă ar fi existat în propunerea noastră, Curtea ar fi declarat legea neconstituţională. Majoritatea articolelor au fost declarate constituţionale, pe cale de consecinţă nu afectează independenţa judecătorilor şi procurorilor, iar puţinele articole care au fost declarate neconstituţionale au fost declarate pe alte motive. Pe cale de consecinţă, CCR a stabilit că aceste propuneri legislative şi amendamentele în forma în care au trecut prima dată de ambele Camere şi au ajuns la CCR, că nu încalcă independenţa judecătorilor şi procurorilor. Daţi un telefon şi întrebaţi-i pe reprezentanţii de acolo. Probabil că ori noi nu am explicat aşa cum trebuie, ori ei n-au înţeles ce am explicat noi, dar, având în vedere că discuţii vor mai avea, bănuiesc că vor înţelege ceea ce explicăm noi. Vom formula în altă manieră, în aşa fel încât să înţeleagă”, a spus Eugen Nicolicea, întrebat de jurnalişti cum comentează concret criticile GRECO.

Astfel, preşedintele Comisiei juridice a transmis că CCR poate verifica dacă este încălcată independenţa judecătorilor şi procurorilor.

GRECO şi-a exprimat „îngrijorarea profundă”, într-un raport, faţă de aspecte ale legilor adoptate de Parlament privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi amendamentele propuse pentru legislaţia penală.

Tags:
Ultima oră
22:47 - EXCLUSIV // City Insurance intră în faliment. Ce se întâmplă cu șoferii care au polițe de asigurare RCA
22:30 - Anda Adam s-a logodit: „Inelul e în seif, că e prea scump”. Cine e bărbatul care a cerut-o în căsătorie
22:11 - Valeriu Gheorghiță, convins că redeschiderea școlilor va duce la creșterea numărului de cazuri COVID în rândul copiilor: Proporțional, vor fi mai mulți și la ATI (VIDEO)
21:46 - Ce părere are Gică Hagi despre nunta Simonei Halep și a lui Toni Iuruc
21:45 - Valeriu Gheorghiță: La 15 octombrie am putea să depășim 17.000 de infectări pe zi, media la o săptămână. Asta înseamnă vârfuri de 20.000 de cazuri COVID pe zi (VIDEO)
21:28 - Alina Gorghiu și-a șters postarea în care condamna atacul mafiei pădurilor asupra activiștilor de mediu: „Ce se poate înțelege din asta? Gheorghe Flutur e în #echipacâștigătoare”
21:26 - Valeriu Gheorghiță: „Nu putem să neglijăm implementarea unor măsuri pentru că sunt nepopulare”
21:01 - Reprezentanța Comisiei Europene în România, reacție la cazul jurnaliștilor bătuți în Suceava, fieful lui Gheorghe Flutur, când documentau despre mafia pădurilor: Autoritățile să protejeze libertatea presei!
20:49 - Florin Cîțu răspunde contestatarilor: „Oricine spune că ar trebui să cadă acest guvern este o persoană iresponsabilă” (VIDEO)
20:39 - Florin Cîțu: PNRR a fost aprobat. Până la finalul anului va veni primul avans / Ursula von der Leyen, vizită în România pe 27 septembrie (VIDEO)