Exemplu de bun simț al unui primar din județul Covasna. Primarul UDMR din Vâlcele a participat la ceremoniile de Ziua Națională organizate în municipiul Sfântu Gheorghe purtând eșarfa tricoloră și însoțit de tineri îmbrăcați în costume populare secuești și românești, arată Mesagerul de Covasna.
În acest an, redacția cotidianului de limba română Mesagerul de Covasna a lansat o inițiativă prin care i-a îndemnat pe români să vină la manifestările de Ziua Națională însoțiți de un prieten maghiar.
Printre cei care au răspuns pozitiv acestei propuneri se numără și locuitorii și conducerea comunei Vâlcele. „Pe mine nu m-au ales doar maghiarii, ci şi românii sau romii, astfel că am datoria, în calitate de primar, să-i reprezint pe toţi şi să fiu alături de ei la Ziua Naţională a României”, a spus primarul Kovacs Laszlo citat de publicația amintită.
Sursa foto: Mesagerul de Covasna