"Regele Mihai se simte mai bine, nu suferă şi întreabă de ţară, de Săvârşin". Veştile vin chiar de la Principesa Moştenitoare Margareta, care va pleca în Elveţia, la Rege, imediat după Crăciun, împreună cu Principele Radu. Familia Regală va sărbători Naşterea Domnului pe domeniul de la Săvârşin, unde pregătirile sunt pe ultima sută de metri.
"E mai liniștit acum și se simte mai bine, nu sufera și este foarte bine îngrijit. Tot timpul întreabă de Săvârșin și noi trimitem poze în fiecare zi", a afirmat Principesa Margareta.
Regele Mihai este în Elveţia, iar de Anul Nou, Principesa Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria vor merge să-i fie alături.
Deşi sărbătorile nu mai au acelaşi farmec în acest an pentru Familia Regală, după moartea Reginei Ana, tradiţia merge mai departe. Familia Regală va celebra Crăciunul la Castelul de la Săvârşin. Unde totul este aproape gata. Inclusiv bradul, pe care Principesa Margareta l-a împodobit în roşu şi auriu.
Familia Regală sărbătorește Crăciunul la Săvârșin: Ce mâncăruri au fost pregătite și cum arată bradul împodobit
#DIRECT_ONE_oagn1w#
"De la Regina mamă Elena am bundița. Ea are o colecție la palatul Elisabeta, avem mai mult de 50 de costume și asta-i una. Îmi doresc numai sănătate şi linişte, că avem nevoie", a afirmat Principesa Margareta.
Meniul festiv a fost şi el stabilit. Nu lipsesc curcanul cu legume la cuptor, piureul de castane sau budinca stropită cu sos de coniac, o reţetă chiar de la Regina Ana.
"De obicei, Viorica ne face și niste sarmale, mâncare tradițională, dar si un curcan, piure de castane si diverse legume", a precizat Principesa Moștenitoare.
Ca în fiecare an, Familia Regală a împartit pachete familiilor nevoiaşe din Săvârşin. Apoi, Principesa Margareta i-a vizitat și pe bătrânii dintr-un centru, cărora le-a donat saltele noi și așternuturi, dar și mici atenții.