Femeile din PSD cer o despăgubire uriașă de la Times New Roman pentru că ”expresiile jignitoare” la adresa iubitei lui Dragnea ”au declanşat o stare fizică şi mentală de rău, fiindu-i chiar teamă şi jenă să iasă pe stradă” / Reacția ironică a TNR

Femeile din PSD cer o despăgubire uriașă de la Times New Roman pentru că ”expresiile jignitoare” la adresa iubitei lui Dragnea ”au declanşat o stare fizică şi mentală de rău, fiindu-i chiar teamă şi jenă să iasă pe stradă” / Reacția ironică a TNR
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

UPDATE: Alex Dona, managing partner la Times New Roman, a avut, pe Facebook, o primă reacție în acest caz. Bineînțeles, reacția a fost una ironică.

”Fetele strâng bani de Costa Rica și tocmai de la noi s-au gândit să ceară. De ziua libertății presei :)))”, a scris Dona, pe rețeaua socială.

Jumătate de milion de euro cer femeile din PSD de la jurnaliştii publicaţiei Times New Roman, informează B1 TV. În acest dosar, Irina Tănase, partenera de viaţă a liderului PSD Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă, primarul Capitalei şi miniştrii Carmen Dan şi Lia Olguţa Vasilescu au dat în judecată reprezentanţii publicaţiei după ce jurnaliştii au folosit într-un pamflet cuvinte jignitoare la adresa Irinei Tănase.

Acţiunea a fost deschisă pe 30 martie şi are ca obiect „răspunderea delictuală”. Cele cinci membre PSD sunt nemulţumite de articolele apărute la adresa lor pe cunoscutul site de umor.

”Toate expresiile jignitoare la adresa doamnei Irina Tănăse au declanşat o stare fizică şi mentală de rău, fiindu-i chiar teamă şi jenă să iasă pe stradă datorită imaginii deformate ce i-a fost creată în ochii publicului prin expresiile folosite în cuprinsul articolului distribuit în spaţiul public, articol ce a fost redistribuit”, se arată în plângerea formulată de reclamante.

Pentru că publicaţia a folosit cuvinte extrem de dure în articole, cele cinci pesediste au decis să acţioneze Times New Roman în instanţă şi să ceară daune de 500.000 de euro, câte 100.000 de euro de persoană.

”Mai mult, doamna Irina Tănase este o persoană cu studii superioare respectată în mediul din care provine şi în mediul în care se afla, toate persoanele care o cunosc având numai cuvinte de laudă la adresa acesteia, în concordanţă cu aprecierile cunoscute ale unor persoane publice”, se mai arată în plângere.

Reclamantele mai acuză faptul că autorul articolului nu îşi susţine afirmaţiile cu probe: ”Raportat la articolul publicat, autorul- Călin Petrar- nu a indicat dovezi din care să rezulte veridicitatea faptelor ori vreo argumentaţie în baza căreia să-şi fi format respectiva opinie în ceea ce le priveşte pe reclamante. Fără putinţă de tăgadă, autorul nici nu ar fi putut să aibă o bază factuală, o probă pentru articolul pe care l-a redactat şi publicat, pe cale de consecinţă toate afirmaţiile acestuia nu reprezintă altceva decât intenţia directă de a defăima şi insulta reclamantele”.

Publicaţia Times New Roman a fost amendată de Consiliul pentru Combaterea Discriminării cu 16.000 de lei după publicarea unui articol în care iubita lui Liviu Dragnea era numită „curvă”.

Ultima oră
23:56 - O sportivă din echipa olimpică a Belarusului a refuzat să se urce în avion și a rămas pe aeroportul din Tokyo, unde fusese dusă împotriva voinței sale
23:22 - Bătaie între un grup de turiști și salvamari, în Eforie Nord. Trei persoane au ajuns la spital în urma conflictului, iar patru turiști au fost duși la audieri (VIDEO)
23:08 - Cinci adolescenți s-au înecat în râul Siret. Victimele aveau între 14 și 18 ani (VIDEO)
22:45 - Virgil Guran: Dacă rectificarea bugetară nu va fi făcută pentru toată lumea, e foarte grav / Funcțiile politice trebuie să treacă prin forul de conducere din partid (VIDEO)
22:14 - Igor Grosu, după discuția cu Ludovic Orban: „Am fost asigurat că România este gata să intensifice semnificativ susținerea Republicii Moldova cu proiecte importante”
21:56 - Un adolescent de 15 ani s-a înecat în râul Suceava, pe raza localității Milișăuți
21:35 - Trei cutremure duminică în Vaslui. Unul dintre seisme, produs în jurul orei 21, a avut o magnitudine de 4,1
21:19 - După Israel și Marea Britanie, și SUA acuză Iranul pentru atacul soldat cu moartea unui român și a unui britanic. Antony Blinken: Nu există nicio justificare pentru acest atac
20:56 - Sute de persoane au protestat la Berlin împotriva restricțiilor. Poliția germană spune că a fost „agresată și atacată”, ceea ce „a condus la utilizarea lacrimogenelor, a bastoanelor și a violenței fizice” (VIDEO)
20:27 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic. De ce este importantă mâncarea și cât de des ar trebui să mergem la dentist (VIDEO)